Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş a solicitat Ministerului Mediului o derogare de la măsurile de protecţie a speciilor de faună sălbatică, pentru relocarea unui exemplar de urs (femelă) şi trei pui.
Urmare a acestei adrese, Ministerul Mediului a transmis acordul pentru capturarea, transportul şi relocarea celor patru urşi (o femelă şi trei pui) de pe fondul cinegetic din comuna Arefu pe fondurile cinegetice Bratia şi Râuşor.
Procedura de relocare se va efectua cu sprijinul personalului tehnic de specialitate sub coordonarea Direcţiei Silvice Argeş, Inpectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al Judeţului Argeş.