14.6 C
Campulung Muscel
duminică, 8 septembrie, 2024

Bălilești singura comună din Argeș care primește bani pentru investiţia în realizarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale

Alte Știri

Încă 31 de proiecte pentru investiţii în realizarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale, în valoare totală de 1.412.910.307,88 lei, finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunţat ministrul Cseke Attila.

Un singur proiect este din Argeș, și anume la Bălilești. Suma alocată pentru acesta este de 32.514.000 lei.

Cele 31 de proiecte se alătură celor 73 de proiecte aprobate deja şi care fac parte din categoria celor 104 proiecte mature care vizează dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale, depuse iniţial la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM, arată comunicatul de presă al instituţiei.

În urma deciziei de marţi, autorităţile publice locale vizate vor semna contractele de finanţare cu Ministerul Dezvoltării. Astfel, poate fi demarată procedura de achiziţie publică şi, ulterior acesteia, pot fi demarate lucrările de construcţii.

Prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare şi distribuţia gazelor naturale.

Ultimele Știri

VIDEO din orașul lui Lasconi. Aici locuiește un celebru medic cu apucături ciudate

VIDEO din orașul lui Lasconi. Aici locuiește un celebru medic cu apucături ciudate. Nici nu se poate descrie în...

Alte știri din aceeași categorie