Caz de o cruzime înspăimântatoare în comuna Bascov, judeţul Argeş: un câine bătut şi ucis cu bestialitate prin ştrangulare cu o sârmă şi ţintuit de stâlpul gardului.
În data de 16 decembrie, Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA) a fost sesizată că un câine a fost spânzurat de un gard. FNPA s-a deplasat la fața locului fără însă ca reprezentaţii FNPA să se aștepte să aibă în față o imagine atât de înspăimântătoare. Un câine era țintuit la nivelul gâtului cu o sârmă de stâlpul unui gard, iar capul, ochii, nasul, gura erau pline de sânge. Plin de sânge era și stâlpul de lemn, o țeavă și o bată pe care le-au găsit alături.
Câinele a fost schingiuit și apoi ucis cu o cruzime incredibilă.
La apelul FNPA la 112 s-a deplasat un echipaj de poliție, iar ulterior FNPA a solicitat și prezența medicului veterinar concesionar pentru verificarea identității câinelui în cazul în care ar fi avut microcip și deci proprietar.
Animalul se pare că este un câine fără stăpân, iar din cele aflate până în prezent, această crimă s-a petrecut în cursul dimineții și se vehiculează și un nume al făptașului. Însă doar în urma investigațiilor Poliției, FNPA speră că acesta va fi identificat cu certitudine.
În conformitate cu legea 205/2005 privind protecţia animalelor modificată şi republicată în 2014, “uciderea, maltratarea şi schingiuirea animalelor” reprezintă infracţiuni sancţionabile cu închisoare de până la 1 an. Prea puțin pentru o faptă de o asemenea cruzime, pentru un individ care demonstrează astfel şi că reprezintă un grav pericol social.
În materialul “Influenţa Cruzimii Faţă de Animale Asupra Sănătăţii Mintale”, elaborat de un grup format din psihologi, cercetători, jurnaliști și publicat pe website-ul Comisiei Europene, se precizează că cetăţenii statelor UE cu o incidenţă scazută a cazurilor publice de abuz faţă de animale evită să viziteze ţări în care ar fi nevoiţi să se confrunte cu suferinţa animalelor în public -pisici şi câini fără stăpân- şi că “tratamentul animalelor în public este un indicator semnificativ al nivelului de moralitate al unei societăţi – fie că este vorba de cooperare empatică şi interconectare, fie de ignoranţă totală!”.
Aceste cazuri de o cruzime extremă sunt încă posibile în România pentru că de multe ori procurorii sunt permisivi, nu aplică sancţiunile prevăzute de lege desconsiderând implicaţia actului criminal asupra animalului şi potenţialul agresiv al acestuia asupra societăţii.
Desigur, lipsa educaţiei este factorul preponderent. Educaţia în domeniu nu numai că poate corecta o atitudine agresivă ci dezvoltă etica, empatia. În acest scop, prin Organizaţia EDUXANIMA, derulăm un program educaţional de succes, menit să educe copiii – viitorii adulţi, în sensul unei relaţionări armonioase cu animalele.
Până când programul EDUXANIMA şi alte programe educaţionale să aibă efect asupra adulţilor, sperăm ca incidenţa unor asemenea cazuri de cruzime să fie redusă semnificativ prin abordarea lor strictă şi corectă, de către procuratură şi pedepsirea în consecinţă a făptaşilor.