3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Bătrânul Câmpulung este reînviat de un grup de studenţi! Tinerii vor identifica obiectivele turistice

Alte Știri

Municipiul Câmpulung, este pentru o săptămână gazda unor studenţi din cadrul Universităţii din Bucureşti. Tinerii, în număr de 60, au venit în Prima Capitală a Ţării Româneşti pentru a face un studiu. Practic, aşa după cum au precizat unii dintre ei, scopul este de a depista cele mai importante obiective din municipiu: “Suntem în practică. Suntem studenţi la istorie, diferite generaţii. Avem un ţel precis aici la Câmpulung, avem o zonă delimitată, practic centrul istoric, şi aici facem fiecare tronson cu piciorul, pentru a identifica toate obiectivele turistice. Apoi întocmim o hartă a acestora. Noi suntem cazaţi în cetrul oraşului la hotel, am venit de câteva zile, avem de stat până duminică. Pentru a acoperi toată zona ne-am împărţit şi am pornit fiecare pe zona stabilită. Pot spune că aveţi un oraş frumos, iar obiectivele de la Câmpulung merită să fie trecute pe hărţile turistice”, a spus o tânără din grup.
Studenţii sunt fascinaţi mai ales de poveştile care întregesc frumuseţea de necontestat a bătrânului Câmpulung.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie