-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Băut bine şi-a dat foc acuzând probleme sentimentale

Alte Știri

Băut bine şi-a dat foc acuzând probleme sentimentale! Are doar 36 de ani şi este din Vlădeşti. Tânărul a ajuns la spital cu arsuri de gradul 3, pe 25% din suprafaţa corpului.

Gest şocant al unui tânăr chiar în curtea socrilor. În vârstă de 36 ani, după ce a acuzat în faţa soacrei probleme sentimentale, s-a autoincendiat.

Părinţii soţiei i-au sărit imediat în ajutor, stingându-i flăcările cu zăpada din curte după care au sunat la Ambulanţă. Cadrele medicale ajunse la faţa locului i-au acordat bărbatului primul ajutor după care l-au transportat la spitalul judeţean pe secţie de Arşi, unde este în prezent internat.

 

Se pare că argeșeanul era destul de băut, se certase cu soția, iar aceasta plecase de acasă.

Cei doi mai fuseseră despărțiți o perioadă, dar se împăcaseră recent. Aflat sub influența alcoolului, bărbatul nu a putut accepta ideea unei noi despărțiri și a ales să-și dea foc.

Victima s-a ales cu arsuri de gradele 2 și 3 pe 25-30% din suprafața corpului, însă nu-i este viața pusă în pericol.

 

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie