Biserica Şubeşti, hramul: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” , monument istoric. Situată în partea sud-vestică a municipiului, pe o terasă medie din dreapta Râului Târgul (vezi Mănăstirea Negru Vodă), în forma actuală fiind a treia biserică.
Întâia oară fusese zidită de Oprea şi Stanciu Boja cu fiii lor: Stanciul, Voica, Marin, Neniul, Dobre, Marin, Elina, Dragomir, la 1552. Vechea inscripţie, cu litere chirilice, în care se arată ctitorii ş.a., e reprodusă în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice” pe Aprilie 1931, fasc. 68. De la această biserică veche se păstrează numeroase pietre şi cruci inscripţionate. O altă inscripţie ne arată că biserica a fost rezidită din temelie de judeţul Gherghi, fost ocârmuitor al Câmpulungului, în vremea lui Matei Basarab (1632-1654).
Actuala biserică Şubeşti, numită în unele documente şi popa Ene, este zidită în 1779 de arhimandritul Dositei, egumenul mănăstirii Câmpulung şi de logofătul mănăstirii, Trandafir, în vremea lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782), după cum glăsuieşte pisania din pridvor. Arhitectura bisericii este caracteristică epocii lui Matei Basarab.
În formă de cruce, cu două turle, biserica şi-a luat numele de la breasla şubarilor sau a negustorilor de şube. Este de dimensiuni modeste; în ciuda acestui fapt, considerăm că reprezintă o veritabilă bijuterie arhitectonică. Altarul are formă eliptică în interior şi pentagonală la exterior, cu bolta curbată în aşa fel încât devine semicilindrică spre tâmplă. Are o fereastră mare pe axa bisericii şi una mică la proscomidie. Catapeteasma de zid, cu trei registre cu icoane – despărţite de brâie sculptate, cu motive florale, având deasupra crucea flancată de doi balauri, prezintă la partea superioară a spaţiilor celor trei uşi, cu profil trilobat. Naosul, lărgit prin cele două abside laterale, uşor curbate în interior, poligonale la exterior, are turla deschisă, cilindrică, înaltă prevăzută cu două rânduri a câte opt ferestre dreptunghiulare, înguste. Cele patru arce pe care se sprijină turla sunt străpunse de grinzi de lemn, orizontale, iar fiecare absidă are câteo fereastră. între naos şi pronaos, două coloane de zid, fără socluri, cu capiteluri pătrate, separă trei spaţii de.acces care au arcade străpunse de grinzi orizontale de lemn. Pronaosul, dreptunghiular, cu o singură fereastră pe latura sudică, are bolta sferică, înaltă. Pe peretele vestic, tabloul votiv ne înfăţişează pe Dositei arhimandrit în haine negre călugăreşti, iar Trandafir logofăt este îmbrăcat în costum de negustori, specific celei de-a doua jumătăţi a veacului al XVIII-lea, asemănător cu îmbrăcămintea boierilor. Pridvorul, deschis iniţial (acum are pe două laturi geamlâc), de formă dreptunghiulară, se sprijină pe patru coloane masive frontale şi pe câte una de pe laterale, susţinute de cuzineţe de piatră. Bolta sferică este susţinută de patru arce, cele laterale fiind străpunse de grinzi de lemn. Se remarcă ancadramentele uşilor de la intrarea în pronaos, din piatră masivă, cu un profil la partea superioară ce aminteşte de stilul brâncovenesc.
Arhitectura exterioară se rezumă la soclul simplu profilat şi la un brâu larg, compus din trei toruri alăturate şi o cornişă clasică formată din trei rânduri de cărămizi în „dinţi de ferăstrău”, peste care s-a adăugat o altă cornişe nouă, modernă, de formă greoaie. Remarcabile sunt cele două turle, de formă pătrată la bază (cu trei rânduri de cărămizi în „dinţi de ferăstrău”) şi octogonală în rest, având fiecare câte opt ferestre, delimitate de colonete angajate, ce se retrag succesiv spre interior. Deasupra ferestrelor, alte trei rânduri de cărămizi în „dinţi de ferăstrău” arcuite, iar altele trei, asemănătoare, copiază forma octogonală a turlei.
Intervenţiile în timp asupra edificiului pot fi sesizate mai ales în cazul ferestrelor, care au fost lărgite, din care cauză chenarele au dispărut.
Pictura, în frescă, aparţine secolului al XVIII-lea, având o mare bogăţie de scene şi ornamentaţie, caracteristic epocii lui Brâncoveanu, asemănătoare bisericii de la Horezu.În 1926 s-au executat lucrări de spălare a picturii, sub patronajul Corn. Mon. Istorice, de către pictorul I. Mihail (folosindu-se miez de pâine, s-a păstrat intactă pictura veche). Se remarcă abundenţa scenelor cu Maica Domnului, motivate, se pare, de hramul bisericii. Numele pictorilor nu se cunosc.
Incendiul devastator din 8 Mai 1934 a mistuit, din păcate, o mare parte din cartierul Şubeşti, afectând şi pictura bisericii.
În pridvor, pe latura sudică, se află mormântul unuia dintre ctitori – logofăt Trandafir, decedat la 11 Octombrie 1791, după cum reiese din inscripţia de pe piatra tombală. Pe latura opusă se găseşte un alt mormânt, de la 1724.
Arhiva bisericii păstrează două pomelnice din secolul al XVIII-lea. în unul din ele sunt trecute pomelnicile diaconului Radu de la 1791, al lui Gheorghe Rucăreanu din 1778 şi al lui popa Iosif; celălalt, de la 1753, începe cu căpitan Vasile, apoi popa Ion . . . polemicul popii Ion ot Sfântul Gheorghe, al diaconului sin Ştefan monah 1758
în catagrafia de la 1810 sunt amintiţi: popa Teodosie sin popa Costandin şi popa Dumitrache sin popa Ion Neguleţ, iar în cea de la 1840, preoţii lorga şi Ion Mărculescu. în catagrafia din 1854 mai apare popa Gheorghe. în 1874 a fost hirotonit preotul N. Şain, iar din 1918 a urmat preotul Victor Nicolescu, în acelaşi timp şi profesor de religie la Liceul „Dinicu Golescu”, iar după 1940 preoţii: Alexandru Smeureanu, Gheorghe Stroian – fost protopop, Theodor Mirescu, Gheorghe Becuţ şi, actualmente, fiul său, Mihail Becuţ, transferat în 1987 de la Berevoieşti.
In curtea bisericii se află un mare număr de cruci de piatră, pe care sunt înscrise numele altor preoţi, cum ar fi Ion Săraru (1850). Ele dovedesc cert că, anterior secolului nostru, aici a fost un cimitir. Cea mai veche cruce este de la 1593-1601.
