În vara anului 2014, la Mioveni a început construirea blocului de locuințe T 14, destinat locuitorilor orașului.
Blocul este situat pe strada 1 Decembrie, vis-a-vis de biserica “Adormirea Maicii Domnului“ şi are 25 de unităţi locative, 10 locuri de parcare în demisol şi alte 15 în exterior. Imobilul va fi în regim de vânzare, cu plata integrală sau în rate, către primăria oraşului Mioveni, iar până în prezent nu s-au stabilit preţurile sau criteriile de acordare. Mai multe informații legate de procedura de achitare, preţ şi alte detalii legate de viitorul ansamblu de locuințe, vor fi făcute publice în intervalul august-septembrie 2016, când se vor finaliza lucrările.