În perioada 8-31 iulie 2015, la Universitatea de Stat din Piteşti se desfăşoară prima sesiune de admitere pentru anul universitar 2015-2016. Anul acesta, Universitatea din Piteşti scoate la concurs cca. 4.000 locuri la programele de licenţă, din care 828 sunt subvenţionate. La studiile de masterat capacitatea de şcolarizare este de cca. 3.000 de locuri, din care 420 sunt fără taxă. Ca noutate, începând cu anul universitar 2015-2016, la oferta educaţională s-au adăugat două noi programe de studii, şi anume: la Facultatea de Ştiinţe s-a lansat programul de studii ,,Energetica şi tehnologii nucleare’’ şi la Facultatea de Litere programul de studii ,,Limba şi literatura engleză – o limbă şi literatura modernă (franceză, spaniolă, germană). Înscrierile pentru programele de studii din oferta educaţională se fac la sediile facultăţilor din Piteşti. Taxa de înscriere se plăteşte la depunerea dosarului. Pentru candidaţii care sunt din alte localităţi ale judeţului sau din alte judeţe, Universitatea din Piteşti oferă spaţii de cazare în cămine proprii şi poate asigura masă în cantina universităţii. Studenţii merituoşi beneficiază de burse de studiu, burse acordate de Universitatea de Stat din Piteşti, Consiliul Judeţean Argeş, Primăria Piteşti, precum şi din partea mediului economic, cum ar fi unităţile bancare şi IMM-urile, unde tinerii îşi desfăşoară practică de specialitate. Pentru studenţii cu o situaţie financiară precară, Universitatea de Stat din Piteşti acordă burse sociale sau, prin aprobarea Consiliului de Administraţie, se poate acorda o reducere a taxei de şcolarizare de până la 30 %, în baza documentelor elocvente. Pentru mai multe amănunte despre oferta educaţională şi ADMITERE 2015 la Universitatea de Stat din Piteşti găsiţi aici: http://www.upit.ro/admitere/admitere-2015-2.html.