3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Cadastrare gratuită la Poienarii de Muscel

Alte Știri

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a publicat lista unităţilor administrativ teritoriale, din mediul rural, în care se vor desfăşura lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, care vor beneficia de finanţare din fonduri europene structurale şi de investiţii, în cadrul axei 11 a Programului Operaţional Regional 2014-2020. În tabel sunt şi 26 de primării din Argeş, dintre care 11 sunt din Muscel.

Este vorba despre Boteni: 2,447 hectare; Dâmbovicioara: 6,283 hectare; Davideşti: 4,169 hectare; Dragoslavele: 11,154 hectare; Hârtieşti: 4,833 hectare; Lereşti: 14,180 hectare; Mioarele: 3,296 hectare; Rucăr: 28,324 hectare; Stoeneşti: 12,827 hectare; Valea Mare Pravăţ: 6,068 hectare; Vultureşti: 4,874 hectare.

În acelaşi timp, au fost publicate şi contractele de prestări servicii semnate între primării şi persoanele autorizate, din fonduri publice, din finanţarea anilor 2017, 2018 şi 2019, în vederea realizării înregistrării sistematice (cadastru general), la nivel de sector cadastral.

Argeşul are 19 contracte din fonduri publice, din finanţarea anului 2019, în valoare de: 1.327.651,91 lei, cu 18.525 de imobile estimate a fi luate în evidenţă, şi o suprafaţă estimată de 23.802,7114 hectare. Printre acestea sunt şi administraţii muscelene: Aninoasa, contract nr. 3326/25.07.2019, Valoare contract: 18.468 lei, Număr imobile: 228, Suprafaţa estimată: 63,8049 hectare.

Bughea de Jos, contract nr. 3903/5.08.2019, Valoare contract: 32.400 lei, Număr imobile: 400, Suprafaţa estimată: 337,5804 hectare.

Godeni, contract nr. 3436/28.06.2019, Valoare contract: 40.500 lei, Număr imobile: 500, Suprafaţa estimată: 121,2000 hectare.

Lereşti, contract nr. 35/11.09.2019, Valoare contract: 105.600 lei, Număr imobile: 800, Suprafaţa estimată: 10.950,6147 hectare.

Schitu Goleşti, contract nr. 5156/29.06.2019, Valoare contract: 24.948 lei, Număr imobile: 308, Suprafaţa estimată: 72,2400 hectare.

Stoeneşti, contract nr. 2364/25.07.2019, Valoare contract: 99.960 lei, Număr imobile: 980, Suprafaţa estimată: 315,3600 hectare.

Vlădeşti, contract nr. 2353/18.06.2019, Valoare contract: 5.265 lei, Număr imobile: 65, Suprafaţa estimată: 40,1625 hectare.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie