3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Cadoul de nuntă al lui ÎPS Calinic pentru principele Nicolae

Alte Știri

Cadoul de nuntă al lui ÎPS Calinic pentru principele Nicolae! Marele eveniment va avea loc duminică, 30 septembrie, la Sinaia. Cununia religioasă va fi oficiată de un sobor de preoţi condus de ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, cu care nepotul Regelui Mihai are o relaţie specială de prietenie.

Cununia religioasă va fi oficiată în biserica Sf. Ilie din Sinaia, de care Familia Regală este foarte legată. Piatra de temelie a bisericii fost aşezată şi sfinţită pe 26 septembrie 1933, de către Patriarhul Miron Cristea, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a Familiei Regale.

Şi arhiepiscopul Calinic este legat afectiv de Sinaia, pentru că a fost numit stareţ al Mănăstirii Sinaia din 1977 până în 1981. Principele Nicolae a fost cel care a dorit ca arhiepiscopul Calinic să oficieze cununia sa religioasă cu Alina Binder.

„La solicitarea Principelui Nicolae al României, Părintele Patriarh Daniel a dat înalta binecuvântare şi aprobare ca pe 30 septembrie să particip cu un sobor de preoţi slujitori la săvârşirea Sfintei Taine a Cununiei“, a declarat ÎPS Calinic.

Prima întrevedere a arhiepiscopului Calinic cu Principele Nicolae a fost acum câţiva ani, când acesta din urmă a venit împreună cu Principele Radu pentru a vedea cum merg lucrările la noua Catedrală arhiepiscopală şi necropolă regală.

„Şi atunci când a fost înmormântarea Reginei Ana am îndemnat ca mai ales în asemenea momente speciale din viaţa omului, oricare ar fi greutăţile, orice familie şi mai ales membrii Familiei Regale să fie solidari, ca şi la înmormântarea Regelui Mihai I, cel care a vegheat asupra vieţii sale (n.r. – a principelui Nicolae), cu dorinţa de a fi moştenitorul Coroanei Regale“, a spus arhiepiscopul Calinic.

Tot arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a mai declarat, legat de Principele Nicolae: „L-am încurajat, spunându-i că este necesar să meargă pe picioarele sale, ca şi până acum, şi să nu trăiască, nicidecum, cu speranţa în moşteniri nemuncite“.

Legat de darul de nuntă pe care îl va face Principelui Nicolae şi Alinei Binder, ÎPS Calinic a dezvăluit că va fi o icoană, „ca şi el să fie o icoană pentru România“.

Pe 2 octombrie, la două zile după nuntă, principele Nicolae şi soţia sa vor merge la mănăstirea Curtea de Argeş. „În convorbirile pe care le-am avut, Principele Nicolae mi-a spus că va veni după nuntă, fără întârziere, la Curtea de Argeş, la moşii şi strămoşii săi din Familia Regală a României, pentru a se reculege şi a-i pomeni în rugăciune!“, a confirmat ÎPS Calinic.

Citeste mai mult: adev.ro/pfnucc

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie