Echipajele SMURD au intervenit la 36 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, la 1 dintre acestea s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.
În ultimele 24 de ore, membrii echipajelor de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al Judeţului Argeş s-au deplasat în localitățile Cepari, Stoenești, Mioveni, Băbana, , pentru a susţine activităţi de informare preventivă la unitățile de învățământ, dar și în orașul Costești, la o stație de vânzare a carburanților, în municipiul Pitești, la un mall, în orașul Topoloveni, la un târg săptămânal și în comuna Dragoslavele, la Căminul Cultural, pentru a realiza recunoașteri în teren.
Un echipaj de urgenţă de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung a intervenit în municipiul Câmpulung, strada Poenaru Bordea, pentru transportul unei persoane supraponderale, pacientă de 83 de ani, aflată în imposibilitatea de a se deplasa, de la domiciliu, la Ambulanţă.
Un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung a intervenit în comuna Godeni, la un pacient de 88 de ani, găsit în stop cardio-respirator. S-a început efectuarea manevrelor de resuscitare și s-a cerut sprijinul unui echipaj cu medic, care a continuat manevrele, dar fără rezultat.
Un echipaj de urgență de la Garda de Intervenție nr. 2 Vedea a intervenit în comuna Vedea, pentru asanarea a două fântâni publice. Cu ajutorul ejectorului pentru ape mici s-au evacuat aproximativ 35 mc de apă.
Un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor calificat de la Secția de Pompieri Costești a intervenit în comuna Stolnici pentru a asigura măsuri specifice de prim ajutor la manifestările prilejuite de Festivalul Călușului.
Un echipaj de urgenţă de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni a intervenit în orașul Mioveni, strada Pieței, pentru transportul unei persoane, pacient de 75 de ani, aflată în imposibilitatea de a se deplasa, de la domiciliu, la Ambulanţă.
Un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung a intervenit în comuna Godeni, la un pacient de 88 de ani, găsit în stop cardio-respirator. S-a început efectuarea manevrelor de resuscitare și s-a cerut sprijinul unui echipaj cu medic, care a continuat manevrele, dar fără rezultat.