4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Cafeaua de dimineață care a ridicat la maxim pulsul a sute de șoferi trași pe dreapta

Alte Știri

Cafeaua de dimineață care a ridicat la maxim pulsul a sute de șoferi trași pe dreapta.

De Ziua Internațională a Somnului, polițiștii argeșeni, în colaborare cu un medic pneumolog din cadrul Spitalului Județean Argeș, specializat în medicina somnului, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere. Pentru cele produse pe fondul oboselii la volan.

Cafeaua de dimineață care a ridicat la maxim pulsul a sute de șoferi trași pe dreapta

Conducerea unui autovehicul atunci când avem o stare de somnolență este cunoscută sub denumirea de oboseala conducătorului auto. Și poate schimba DESTINELE OAMENILOR ÎN MOD DRAMATIC.

Dacă nu ținem cont de sfaturile specialiștilor, dar și de semnalele transmise de propriul corp.

În județul Argeș, în anul 2022, s-au produs 3 accidente rutiere grave. Toate produse pe fondul oboselii la volan. Accidente în urma cărora 4 persoane au fost rănite grav.

Întrucât oboseala la volan reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, politiștii argeșeni au oprit în trafic, pe DN 7, vehicule înmatriculate în alte județe.

Sau care aveau de parcurs o distanță considerabilă, oferindu-le șoferilor o cafea. Dar și o pauză binevenită, în care au primit informații esențiale pentru un drum în siguranță.

De asemenea, politiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș le-au distribuit pliante cu sfaturi utile. Asta pentru prevenirea evenimentelor negative produse din cauza conducerii într-o stare de somnolență.

Cafeaua de dimineață care a ridicat la maxim pulsul a sute de șoferi trași pe dreapta

Recomandarea principală pentru șoferi ar fi să ia pauze atunci când se simt obosiți sau devin agitați la volan. Cu atât mai mult dacă au o distanță mare de parcurs și să respecte regulile de circulație.

Pentru a înțelege cât mai bine fenomenul și riscurile la care ne expunem atunci când conducem într-o stare de somnolență, vă transmitem materialul întocmit de domnul Muntean Petru Emil – medic pneumolog în cadrul Spitalului Județean Argeș, specializat în medicina somnului:

Conducerea într-o stare de somnolență creşte semnificativ riscul de accidente

Cunoaşterea cauzelor, consecințelor și prevenirii conducerii în stare de somnolență le permite șoferilor să evite riscurile inutile pe drum.

Concentrarea pe o igienă a somnului poate permite ca un somn să fie mai bun cu fiecare noapte (menținerea unui program de somn stabil.

Limitarea utilizării dispozitivelor electronice înainte de culcare. Și asigurarea faptului că dormitorul este liniştit, întunecat și favorabil odihnei neîntrerupte).

Cât de frecvent este conducerea somnolentă?

Deși nu există o măsurare exactă a condusului somnolent, studiile indică faptul că este o stare destul de comună în rândul șoferilor.

Sondajul Sleep în America din 2015 al Fundaţiei Naţionale pentru Somn a constatat că peste 60% dintre șoferii adulți au raportat că au condus somnolent în ultimul an.

Care sunt pericolele unui condus somnolent?

Șofatul într-o stare de somnolență este din păcate o contribuţie majoră la accidentele auto din întreaga lume.

Potrivit Administrației Naționale pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), în 2017, conducerea într-o stare de somnolență a dus la cel puţin 91.000 de accidente, ducând implicit la aproximativ 50.000 de răniți și peste 800 de decese.

Aceste date subestimează probabil impactul condusului într-o stare de somnolență, deoarece este adesea imposibil să se stabilească definitiv dacă conducerea într-o stare de somnolență a provocat un accident, mai ales în cazul accidentelor mortale.

În lumina acestui fapt, alte studii ne expun că conducerea într-o stare de somnolență provoacă până la 6.000 de accidente mortale în fiecare an.

De ce este periculoasă conducerea într-o stare de somnolenţă?

Conducerea într-o stare de somnolență crește semnificativ riscul de accidente de maşină.
Microsomnul este un fenomen prin care o persoană adoarme pentru o perioadă scurtă de timp (aproximativ 5 secunde), însă este suficient pentru ca mașina să iasă de pe şosea sau să se ciocnească cu un alt vehicul aflat în mers.

Daunele cauzate de aceste accidente cresc atunci când ele apar în contextul unor viteze mari. Cercetările arată că privarea de somn duce la o deficienţă mentală similară cu beţia 24 ore de privare de somn sunt echivalentul aproximativ a unui conţinut de alcool în sânge de 0,10%.

Această deficiență face ca o persoană să fie mai puțin atentă la mediul înconjurător și să fie mai ușor distrasă. Le încetinește acestora timpul de reacţie, ceea ce face mai dificilă evitarea pericolelor neprevăzute de pe carosabil.

Somnul insuficient este, de asemenea, legat de înrăutăţirea procesului decizional al conducătorilor, ceea ce poate duce la asumarea unor riscuri la volan.

Ce cauzează somnolenţa la volan?

Mai mulți factori pot juca un rol în contextul unui șofat într-o stare de somnolentă:

a) privarea de somn (lipsa somnului este o cauză principală a somnolenţei excesive din timpul zilei, care poate induce un microsomn sau alte comportamente periculoase în timpul șofatului.

Adulții ar trebui să doarmă între șapte și nouă ore în fiecare noapte, dar un număr semnificativ de adulți nu reuşese să obțină această perioadă recomandată de somn;

b) tulburări de somn (multe tulburări de somn, precum sindromul de apnee obstructivă în somn, fac ca somnul unei persoane să fie restricționat, întrerupt și mai puțin în scop reparator.

Multe dintre aceste tulburări de somn rămân nediagnosticate și, atunci când sunt lăsate netratate, pot provoca somnolenţă diurna excesivă;

c) alcoolul (consumul de alcool poate provoca somnolenţă, afectând, de asemenea, timpul de reacţie şi luarea decizilor în moduri care cresc riscurile unor accidente auto;

d) medicamente (numeroase medicamente pot provoca somnolenţă; medicamentele fără prescripție medicală și suplimentele alimentare, care sunt luate noaptea, pot provoca uneori o somnolență persistentă în dimineaţa următoare.

Somnolența este, de asemenea, un efect secundar al medicamentelor utilizate pentru multe alte afecţiuni (intrebati mereu medicul prescriptor!);

Cafeaua de dimineață care a ridicat la maxim pulsul a sute de șoferi trași pe dreapta

e) momentul zilei (accidentele auto din cauza somnolenţei au loc cel mai frecvent între miezul nopții și ora șase dimineaţa sau chiar la mijlocul după-amiezii.

Conducerea într-o stare de somnolenţă poate afecta pe oricine care sofeaza, dar doar anumite persoane sunt expuse unui risc mai mare de accidente de mașină (ex. șoferii de tir sau șoferii de autobuz, cei ce lucrează în schimburi de noapte, etc.)

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie