Camelia Bragă din localitatea Valea Mare Pravăţ, judeţul Argeş, mamă a trei copii a demonstrat că o femeie poate să îşi ia singură viaţa în mâini şi să îşi facă propria afacere, doar din talentul său nativ. Tânăra a fost nevoită să renunţe la locul de muncă, de la muzeul municipal, unde îi era asigurat un venit lunar şi sigur, pentru libertate şi satisfacţia muncii. Camelia Bragă a început propria afacere, după ce a urmat nişte cursuri de antreprenoriat, în ideea de a veni în sprijinul soţului său, la fabrica de teracotă. Dar lucrurile s-au schimbat pe parcurs şi a ajuns la concluzia că arta şerveţelului dacă ştii să o foloseşti cu talent, poţi da naştere unor obiecte de artizanat unicat, de care oamenii au atâta nevoie atât pentru cadouri, cât şi pentru decoraţiunile interioare. Încet, încet, Camelia Bragă a început să facă tot felul de obiecte pe care le-a dat la început cadou, până şi-a format mâna, iar în prezent nu mai face faţă comenzilor. Lucrează de dimineaţă până seara, şi între timp se mai ocupă de casă şi de cei trei copii ai săi, care au vârste destul de mici. Are încredere că pe viitor, dacă va fi nevoită să facă obiecte multe într-o zi, pentru a fi punctuală în faţa clientului, cei mici o vor ajuta şi de ce nu, îşi vor dezvolta afacerea împreună. Camelia Bragă foloseşte toate tehnicile şerveţelului, lucrează pe lemn, decorează cutiile de bijuterii, agende, jurnale de nuntă, cadouri fiţioase, sticle de vin sau şampanie personalizate, face şi pahare asortate, sticle de nuntă, agende mici ca mărturii de nuntă. Este căutată de clienţi din toată ţara, care îi trimit mesaj cum să le personalizeze produsele. În ultima perioadă şi borcanele de dulceţuri şi gemuri au devenit la modă să fie decorate hand-made.
,,Atunci când am început să lucrez această tehnică, am crezut că joaca cu bucăţile de şerveţele este una simplă, dar uite că nu este aşa, este o artă complexă cu adânci rădăcini în trecut. Această artă îţi permite să realizezi diverse obiecte artizanale, obiecte care la rândul lor sunt unicat. Ca o scurtă definiţie a tehnicii putem spune că decupajul reprezintă integrarea pe orice suprafaţă a unui motiv de hârtie. Această integrare se face prin efectuarea umbrelor cu patină sau prin folosirea unui material cu putere mare de acoperire. De calitatea materialelor folosite şi îndemânarea artistului depinde în cea mai mare parte reuşita realizării unui obiect artizanal unicat. Fiecare artizan are stilul propriu ceea ce dă unicitate obiectelor realizate. Respectul în breaslă se câştigă prin muncă şi suntem apreciaţi doar pentru creativitate şi originalitate”, ne-a povestit Camelia Bragă.