Câmpulungean prins de poliţiştii musceleni, băut la volan!
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung l-au depistat pe P.S., de 41 de ani din Câmpulung, care conducea un autoturism pe Bd. Ion Mihalache, aflându-se sub influenţa alcoolului.
Bărbatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
Polițiștii Postului de Poliție Stâlpeni au depistat-o pe G.N., de 35 de ani, din comuna Stâlpeni care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza comunei Stâlpeni, fără a deține permis de conducere.
În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.