Câmpulungean reţinut pentru pornografie infantilă!
La data de 09.08.2019, procurorii DI.I.C.O.T. – B.T. Brăila au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Ionuţ – Laurenţiu Aluaş, în vârstă de 36 de ani, domiciliat în municipiul Câmpulung Muscel, județul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la pornografie infantilă, instigare la viol, pornografie infantilă în formă continuată și șantaj în formă continuată.
În fapt, s-a reținut că, în luna iunie 2019 inculpatul Ionuţ – Laurenţiu Aluaş i-a solicitat inculpatei Canala Florentina să întrețină un act sexual oral cu fiul său minor, în vârstă de 3 luni, aflat în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința, solicitând totodată inculpatei să efectueze operațiuni de producere de materiale pornografice cu minorul (fotografiind și filmând actele sexuale orale pe care le-a întreținut cu acesta), să stocheze într-un sistem informatic materialele pornografice produse și să i le trimită prin intermediul unei aplicații.
De asemenea, s-a reținut faptul că, în perioada iunie 2019 – august 2019 inculpatul a constrâns mai multe persoane de sex feminin să întrețină relații sexuale cu acesta, amenințându-le cu darea în vileag a unor fotografii compromițătoare pentru persoanele respective.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, începând cu anul 2019 inculpatul Ionuţ – Laurenţiu Aluaş a conceput o modalitate de a cunoaște persoane de sex feminin în vederea întreținerii de relații sexuale cu acestea.
Astfel, inculpatul a creat două conturi de utilizator pe o rețea de socializare, folosind identitatea unui cunoscut actor de televiziune și un cont pe o aplicație de mesagerie. Practic acesta se dădea drept Mihai Bendeac. Prin intermediul conturilor din rețeaua de socializare create în numele actorului, inculpatul a intrat în legătură cu diferite persoane de sex feminin cărora le transmitea că este cunoscutul actor de televiziune și le poate oferi un rol într-un serial tv.
Astfel, inculpatul pretindea că le intermediază contactul cu regizorul filmului, persoană în numele căruia răspundea tot inculpatul și care le solicita să trimită în prealabil fotografii și înregistrări în ipostaze nud, mimând sau desfășurând efectiv activități de natură sexuală.
Ulterior, acestea erau chemate pentru un ”casting”, iar inculpatul întreținea relații sexuale cu acestea, pretinzând că este regizorul care le poate oferi un rol în serialul de televiziune.
Dacă victimele refuzau ulterior să se întâlnească cu acesta, inculpatul le șantaja cu divulgarea fotografiilor și înregistrărilor pe care acestea le trimiseseră anterior ”castingului”, solicitând diferite sume de bani pentru a nu da publicității materialele pe care le deținea.
Față de inculpata Canala Florentina, la data de 12 iulie 2019 procurorii DI.I.C.O.T. – B.T. Brăila au solicitat Tribunalului Brăila luarea măsurii arestării preventive față de inculpată, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și viol.
Prin încheierea din data de 12 iulie 2019, Tribunalul Brăila a respins solicitarea formulată de către D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Brăila, dispunând luarea față de inculpata Canala Florentina a măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, de la 12 iulie 2019 până la 9 septembrie 2019.
Cauza este instrumentată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila.
La data de 10.08.2019 Tribunalul Brăila a dispus față de inculpatul Ionuţ – Laurenţiu Aluaş măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, inculpata beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.