Problema refugiaților care în Europa a devenit un subiect efervescent, în România este tratat cu superficialitate, atât în Parlament, cât și de președintele Klaus Iohannis, cel puțin acest lucru este susținut de președintele Mișcarea Populară Argeș, Cătălin Bulf. Liderii din Mişcarea Populară vor să aducă acest subiect tot mai mult în atenţia opiniei publice. Un exemplu vine chiar de la Argeş, unde preşedintele Cătălin Bulf, a luat în calcul organizarea unui referendum. „Având în vedere că la nivel de Parlament problema refugiaţilor nu a fost luată în discuţie, nu putem, noi, românii să rămânem la mâna unui singur om, excursionistul Klaus Iohannis. În aceste condiţii, Mişcarea Populară Argeş va iniţia organizarea unui referendum pe tema refugiaţilor. Inima Argeşului o reprezintă zona Câmpulung – Curtea de Argeş şi localităţile din jur şi nu întâmplător, primii refugiaţi vor fi trimişi acolo. Practic, românismul este afectat chiar în inima lui”, declară preşedintele Mişcării Populare Argeş. Rămâne de văzut cum vor reacționa câmpulungenii deoarece la ei în oraș vor fi relocați refugiații, fiind alocate fonduri de la Guvern pentru pregătirea fostei clădiri a jandarmilor, în acest sens!