Sportivul Mihai Tentea, legitimat la Clubul Sportiv Muscelul Câmpulung, a câștigat locul I la proba de monobob din Cupa Mondială de la Lillehammer, Norvegia. Competiția a avut la start 25 de bobeori din țări cu tradiție în acest sport, iar românul s-a impus la prima manșă de concurs cu timpul de 57 secunde și 37 de sutimi, iar în manșa a doua 57 secunde și 87 de sutimi. Mihai Tentea este pregătit de antrenorul Daniel Păcioiau și în etapele anterioare a obținut locul 1 si locul 5 la Calgary, Canada, locul 4 si locul 5 Innsbruck, Austria, iar în data de 16 decembrie, a avut și cel mai bun timp de start din competiție: 5 secunde și 55 sutimi. Mihai Tentea s-a calificat astfel fără emoții la Jocurile Olimpice de Tineret care se vor desfășura în luna februarie 2016 la Lillehammer. Un monobob este un bob condus de un singur sportiv. Toate monoboburile sunt construite identic, astfel că în concurs contează foarte mult abilitățile sportivilor.
,,A fost un concurs foarte greu, au fost 26 de monobori cu 26 de concurenți din toată lumea, este pe locul al doilea la nivel mondial. Anul 2015 a fost un an extraordinar, am obținut rezultate deosebite, am obținut 20 de medalii. Un pilot ajunge la maturitate după 4-6 ani, avem sportivi tineri. Medalii internaționale sunt importante pentru noi, dau bine în ochii ministerului, nu aveam o tradiție la club, am început din anul 2000 cu rezultate foarte bune. Mihai Tentea este respectat ca sportiv chiar dacă nu are un fizic debordant. În primul lui an de bob a obținut din prima locul 5 și apoi locul 2. De anul acesta ne dorim să trecem pe monobob de două persoane’’, a declarat antrenorul Daniel Păcioianu.
,,Cursa a fost excelentă pentru mine. Am fost convins că o să câștig, am sperat în această reușită. Am vârsta de 18 ani și sunt legitimat la Clubul Sportiv Muscelul. Îmi doresc să ajung cât mai sus. Trebuie să muncesc mult pentru o sutime să îmi bat adversarul. Am început bobul de anul trecut din toamnă, am făcut atletism timp de cinci ani, am fost campion național’’, a declarat Mihai Tentea.
,,Sunt mulțumit de rezultatele clubului pe care îl conduc. De exemplu cei de la Bob au avut în anul 2015, un număr de 20 de medalii. Este un sport greu care se desfășoară în mare parte numai în străinătate, pentru locul I au fost 6 medalii de aur, pentru locul al II-lea au fost 9 medalii de argint, pentru locul al III-lea au fost 5 medalii de bronz”, a declarat directorul clubului Mărgărin Blidaru