4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Câmpulungul promovează Campionatul European de Kaiac-Canoe de la Piteşti. Circa 1.000 de sportivi şi antrenori vin în Argeş!

Alte Știri

În perioada 17-20 septembrie, Piteştiul este gazda Campionatului European de Kaiac-Canoe, cea mai mare competiţie organizată în România până în prezent. Lacul Bascov va fi gazda Campionatului European de Kaiac-Canoe rezervat juniorilor şi tineretului. La această întrecere vor participa peste 600 de sportivi din 34 de ţări, care vor fi însoţiţi de antrenori şi conducătorii federaţiilor din ţările respective. Numărul total al străinilor care vor veni în judeţul nostru depăşeşte 1.000 de persoane, iar oficialii din Federaţia Română de Kaiac au făcut rezervări la hotelurile din oraş şi din zonele arondate. Baza pe care se va desfăşura întrecerea se prezintă în condiţii foarte bune şi a fost inspectată de olandeza Ellye Mueller, preşedinta Comisiei de Competiţii pe Europa din cadrul Federaţiei Europene de Kaiac-Canoe. La acest Campionat European de Kaiac-Canoe sunt invitaţi toţi argeşenii şi musceleni, intrarea fiind liberă.

La Câmpulung în centrul oraşului a fost expus un banner cu competiţia care va avea loc în scurt timp. Câmpulungenii speră ca delegaţiile de peste hotare să viziteze şi oraşul lor, pentru că au ce vedea, mai ales barajul de la Voina care poate fi şi un loc de pregătire dacă ar fi amenajat aşa cum trebuie.

,,Dacă vom reuşi cu acest Campionat European în anul 2016 vrem să atragem un Campionat Mondial de Master. Asta nu necesită o organizare şi implicare a fondurilor guvernamentale, ci numai din venituri proprii şi din banii pe care îi adunăm de la ei. În 2017 avem Campionat Mondial de Juniori şi Tineret, în 2018 o Cupă Mondială de Seniori, în 2019, alt Campionat Mondial”, a declarat Georgiu Gingăraş.

 

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie