Carambol luni seara în intersecţia de la Gardă de la ieşirea din Câmpulung spre Valea Mare Pravăţ. Trei autoturisme au fost avariate şi mai multe persoane au fost transportate la UPU Câmpulung pentru a primi îngrijiri medicale. Totul s-a produs din cauza neacordării de prioritate în intersecţie.
Un autoturism marca Skoda de culoare albastră se deplasa dinspre comuna Lereşti spre intersecţie. Aici, conducătorul auto nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism ce circula pe drumul cu prioritate dinspre Câmpulung spre Valea Mare Pravăţ, pe care l-a izbit destul de puternic şi pe care l-a aruncat într-un alt autoturism care intrase în intersecţie. Din impact au rezultat pagube materiale însemnate, iar pasagerii din prima maşină lovită, cea albă, printre care se aflau şi copii, au ajuns la spital. Starea lor nu este una gravă, însă au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă a Poliţiei Câmpulung care a demarat cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest accident rutier.
]]>