Joi, 26 aprilie 2018, Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni găzduiește începând cu orele 9.00, Caravana Meseriilor, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, la iniţiativa Parteneriatului Auto Român (PAR), format din investitori şi angajatori importanţi din domeniul auto, cu activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare.
Scopul Caravanei este informarea elevilor de clasa a VIII-a și a părinților despre posibilitatea înscrierii în clasele de învățământ dual și profesional și prezentarea avantajelor parcurgerii acestui traseu profesional.
În cadrul evenimentului, elevii vor afla informaţii despre posibilităţile de practică, dar și cum pot avea garantat un loc de muncă după absolvirea şcolii. În paralel, reprezentanţii liceului gazdă, alături de cei ai Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, le vor oferi informaţii generale despre învăţământul dual şi clasa de învăţământ cu durata de trei ani.