Caricaturistul Gheorghe Mitroiu Muscel suferă de maladia umorului inteligent. Îl întâlnim la Galeriile de Artă din Câmpulung, la Casa de Cultură ,,Tudor Mușatescu”, la primăria Câmpulung, la Biblioteca Județeană din Pitești, la secţia de Etnografie şi Folclor a Muzeului Municipal din Câmpulung.
Îl întâlnim acolo unde este cultură! De regulă, acolo este organizată și o expoziție sau o lansare de carte cu marca apreciată: Mitroiu.
Joi, 22 aprilie 2021 a fost lansată cea de-a IV-a carte semnată de caricaturistul Gheorghe Mitroiu Muscel. Binecunoscut în lumea caricaturiştilor şi umoriştilor din Muscel şi din ţară, autorul prezintă în noua lucrare portrete ale personalităţilor muscelene, dar şi ale unor prieteni care de-a lungul timpului i-au marcat existenţa.