Cartierul Grui din Câmpulung, a devenit, aşa peste noapte, locul unde se strâng şi-şi expun talentul, tinerii care desenează pe pereţii blocurilor.
Graffiti este explicat ca fiind acele inscripții sau desene de pe monumentele antice, sau în zilele noastre, inscripții zgâriate pe pereți.
Locatarii blocului D18, scările 6, 7 si 8 din cartierul Grui nu mai au liniște din cauza unor grupuri de tineri, aurolaci şi huligani care vandalizează blocurile. Au spart de nenumărate ori geamurile unor mașini, seară de seară consumă băuturi alcoolice, fumează poate chiar şi ilegale şi vorbesc ca pe maidan fără să se gândească la vecinii care sunt în programul de odihnă. Mai nou, în fiecare noapte şi-au etalat “talentul de baltă ” prin desenele graffiti pe pereții blocurilor. Că doar ei dau cu glet şi întrețin spațiul verde din fața blocului. Vecinii sunt terorizati.
De la talentul unora, până la exasperarea oamenilor din centrul cartierului Grui a fost doar un pas. Aşa că după nopţi nedormite din cauza gălăgiei şi a urletelor dintre blocurile din spatele Poştei din cartier, oamjenii s-au hotărât să vorbească: «Nu mai suportăm. Am ajuns bătaia de joc a unor golani! Nu am cum să îi numesc altfel, nu au oare părinţi să îi întrebe unde stau nopţile? Sau aşa se face educaţia acum… E groaznic… Dar de ce mai există Poliţie, ăia de la Ordine Publică ce fac? Iau banii de pomană! Dacă ar fi luat în calcul şi cartierul nostru poate nu se ajungea aici. Cred că se şi îmbată ăştia noaptea aici. De drogat… asta e la ordinea zilei printre tinerii ăştia. Dacă ar trece echipajele de la Poliţia Câmpulung prin cartier şi ar avea în vedere şi blocurile, nu numai vilele unde stau ăia de le dau şpăgi şi unii şefi ai lor, ar face treabă şi la noi aici în Grui, dar de ce să piardă timpul», spune un locatar al blocului din spatele poştei din cartierul Grui.
“Mă tot întreb cine ar trebui sa le explice acestor tineri prost crescuți ca nu avem nimic cu ei, dar sa respecte locul asta si sa nu mai facă gălăgie”, spune o doamnă trecută de prima tinereţe.
“Avem copii…si toata noaptea auzim cum înjură şi îşi vorbesc în ultimul hal. Sunt şi fete şi băieți”. “Trebuie să facem permanent curățenie în urma lor…că lasă sticle…pachete de țigări goale şi hârtii”.”O sa ajungem ca la cort, că un foc de tabără ne mai trebuie..în rest avem de toate…să vina cineva să facă linişte”.
Acestea au fost o parte din declarațiile vecinilor din blocul D18.
Culmea, este faptul că nimeni nu face nimic. Poliția nu ştie…primăria nu are timp. Şi vorbim aici despre un bloc aflat în centrul unui cartier micuț, dar nu la periferia orașului. Acum, zona arată pur şi simplu ca un cartier de la marginea Bucureștiului asa cum spun vecinii. Iarba de 30 cm, șobolani, si mai nou …graffiti pe pereti.
O tânără a postat pe Facebook un mesaj care este destul de explicit: «Mă simt ca în Pantelimon, București! si totuși suntem în Grui, Câmpulung. Mulțumiri autorităților locale că permit zugrăvirea pereților GRATIS!”, scrie aceasta.