Ce fac ciorile Câmpulungului! Nici nu vă trece prin cap! Vorbim aici de păsări, nu vă gândiți la alte prosti. Acestea s-au înmulțit foarte tare de la un an la altul. Stau prin copacii din cele două parcuri, dar atunci când au nevoie de mâncare au început să caute prin tomberoane.
Dacă simt miros de mâncare, au ajuns să scoată tot din tomberoanele cu pricina. Hârtii, cartoane, sticle și să le împrăștie peste tot. Iaca nu mai e mâna de om la mijloc așa cum credem toți când vedem gunoiul înșirat pe spațiile verzi sau pe granit.
Ce fac ciorile Câmpulungului! Nici nu vă trece prin cap!
Prăpăd. Ciorile sunt 1 la 1 cu oamenii când vine vorba de nesimțire. Iar în orașul de la poalele Mateiașului stăm foarte bine la capitolul gunoaie peste tot. Mai ales că cei care se ocupă cu curățenia în oraș, adică angajații de la ADP sunt din ce în ce mai putini. Iar cerințele din partea primăriței Elena Lasconi sunt foarte mari mai ales că s-a reabilitat Bulevardul Pardon.
Au fost plantate flori ornamentale, multe la număr, au fost aduse bănci noi și coșuri de gunoi. Dar și prin cartiere lucrurile se mișcă bine iar spațiile verzi reabilitate au nevoie de curățenie.