De mai bine de un deceniu Argeşul face parte din Asociaţia Comunelor din România. Preşedinte este Ion Dumitru cunoscut ca şi ducele de Albota, ales de curând vicepreşedinte în conducerea centrală.
În cadrul Asociaţiei Comunelor din Argeş sunt 75 de localităţi, urmând ca alte două să adere în cel mai scurt timp.
,,Am observat că primarii de la alte partide sunt mai reticienţi, însă nu toţi. Trebuie să fie bine înţeles rolul unei asociaţii. Dacă vrei să aduci modificări unei legi, trebuie să te adresezi ca Asociaţie, nu te poţi duce aşa, un primar, să spunem. Asociaţia Comunelor Argeş luptă pentru localităţile care sunt în cadrul acesteia”, a declarat ducele de Albota.
Având o relaţie de colaborare de mulţi ani cu actualul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, ducele de Albota se consultă pentru toate problemele primarilor din Argeş.
,,Am vorbit cu domnul Teodorovici şi mi-a spus că singurii care pot face interpelări sunt reprezentanţii unei Asociaţii, adică o entitate. Acum, primarii şi-au dat seama care este rolul unei Asociaţii, şi au venit în număr foarte mare la noi.
În cadrul Asociaţiei Comunelor din Argeş au fost probleme cu plata cotizaţiilor. Am ajuns la zi cu ele, pentru că, cei care nu plătiseră de ani, când au băgat banii în cont au fost nevoiţi să plătească tot din urmă. Aşa s-a ajuns la zi cu plata cotizaţiei. Aşa am urcat în clasamentul pe ţară a Asociaţiilor Comunelor Argeş, în primele trei locuri. Da, noi Argeşul suntem în primele trei locuri pe ţară.
Pentru orice problemă, primarii din cadrul Asociaţiei, mă caută. Eu mă interesez, sun la Bucureşti, am oameni cu care ţin legătura, îi sun, găsesc răspunsuri, rezolvări, la absolut toate problemele. Nu s-a întâmplat niciodată să nu pot da o mână de ajutor celor care mi-au cerut asta”, a mai declarat ducele de Albota.
La nivel naţional Asociaţia Comunelor din Argeş este pe locul al doilea pe ţară ca număr de comune înscrise în Asociaţie şi locul întâi la strângerea plăţilor cotizaţiilor, şi ca activitate.
,,Aceste lucruri sunt o realizare pentru Asociaţie şi nu se puteau realiza fără colegii mei, ei m-au susţinut, au înţeles că dacă m-au pus preşedinte, trebuie să fac ceva. Nu mă interesează lucrurile mărunte. La nivel naţional noi trebuie să fim de calitate. Dacă suntem acolo, noi vom putea să cerem sprijin şi să ne şi ajute cei din conducerea ţării”, a mai declarat pentru Ziarul din Muscel, preşedintele Ion Dumitru.