Ce tip de butelii pot cumpăra românii cu Cardul de Energie. Începând cu 21 februarie, românii pot efectua plăți pentru facturile la utilități prin intermediul cardurilor de energie.
Acestea au fost acordate de Guvernul României persoanelor vulnerabile, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Unii dintre români utilizează butelii cu gaz pentru gătit în timp ce alții utilizează butelii cu gaz lichefiat pentru încălzirea locuinței astfel că se pune întrebarea în care din cele două cazuri se pot folosi cardurile de energie.
Ce tip de butelii pot cumpăra românii cu Cardul de Energie
Răspunsul a venit din partea ministrului Marcel Boloș care a precizat că: ”Fac precizarea că nu orice tip de butelie, discutăm de buteliile cu gaz lichefiat pentru încălzirea locuinţelor şi nicidecum pentru buteliile de gătit hrană. Noi discutăm de consumuri energetice şi de compensare a preţului la energie” precizează Marcel Boloș.
Cum se poate efectua plata energiei
Beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități:
a) Direct la poștaș;
b) La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
c) Online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziție: https://www.posta-romana.ro/sprijin-pentru-romania.html.
În primele 3 ore în care s-au putut efectua plăți s-au înregistrat 9.000 plăți în valoare de 3 milioane lei.
„Iată că am ajuns și în acest punct, în care cardurile de energie devin operaționale. Mă bucur că am reușit să adaptăm mecanismul din mers și să oferim beneficiarilor libertate deplină atât în ceea ce privește tipul de facturi ce pot fi achitate, cât și în ceea ce privește modalitatea prin care se efectuează plata.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a livrat banii în conturile Poștei Române, iar începând de astăzi toți cei care au cardul pot efectua plăți, prin cele trei metode deja cunoscute: direct la poștaș, la oficiu sau prin intermediul aplicației de pe site-ul Poștei. Continuarea o găsiți AICI.