3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Cei 25 de suspecţi din dosarul proxeneţilor de la Câmpulung la mâna instanței!

Alte Știri

1 noiembrie a fost data la care cei 25 de suspecţi reţinuţi pe data de 5 octombrie, au fost aduşi la Judecătoria Câmpulung pentru prelungirea mandatelor de arestare preventivă. Şedinţa de judecată a început la ora 12.00, iar până seara. In jurul orei 19.00, aceştia, dar şi reprezentanţii lor, au stat în sala de judecată. După şapte ore de judecată, instanţa a hotărât ca să li se prelungească madatele celor 25 de suspecţi pe o perioadă de 30 de zile. Reamintim faptul că suspecţii sunt bănuiţi că, din anul 2008 şi până în prezent, au determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 80 de femei. Acestea erau trimise în străinătate, acolo unde practicau cea mai ve­che meserie din lume. Prostituatele au fost în Germania, Belgia,  Olanda sau Anglia. Indivizii care îşi făcuseră o sursă de venit din asta au adoptat o metodă sigură pentru a le convinge pe tinere să îşi vândă trupul: fie s-au căsătorit cu ele, fie s-au logodit, fie le erau iubite. În acest fel, ele nu se opuneau, plecau de bunăvoie în străinătate pentru a se prostitua şi trimiteau toţi banii în ţară, bărbaţilor, prin Western Union. Metoda s-a dovedit simplă şi eficientă. Din cercetările poliţiştilor a reieşit că, din 2008 şi pînă în prezent, au profitat în acest fel de pe urma a peste 80 de femei. În perioada amintită, proxeneţii au cîştigat în jur de 3.000.000 de euro. Întreaga acţi­une a fost coordonată de comisarul şef Gheorghe Ciolan, şeful Poliţiei Muncipiului Câmpulung. În urma percheziţiilor din 5 octombrie, au fost ridicate în vederea cercetărilor 25 de autoturisme, o motocicletă, aproximativ 500 de grame de bijuterii din aur, 82.000 de euro, 19.100 de lei, 18 ceasuri şi 114 volane auto. De asemenea, poliţiştii au ridicat un pistol de calibrul 9 mm şi 6 cartuşe, deţinute ilegal.

Până la această oră instanţa de judecată de la Câmpulung nu s-a pronunţat. Vom reveni cu decizia instanţei de la Câmpulung!

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie