3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Cei cinci câmpulungeni care au mâncat la popotă cu Klaus Iohannis pleacă în Afganistan

Alte Știri

Mâine, 13 februarie este o zi foarte importantă pentru 420 de militari care vor pleca în Afganistan în Kandahar. Ceremonia va avea loc, la ora 11.00 pe platoul din fața bisericii Domnești, din Curtea de Argeș la care este invitat ministrul Apărării, Mircea Dușa și președintele Klaus Iohannis. De la Câmpulung, de la Batalionul 33 Vânători de Munte vor pleca doar cinci militari care sunt repartizați spre toate specializările. Cei 420 de militari care vor pleca în Afganistan au participat la toate antrenamentele, ce s-au organizat la Centrul de Instruire pentru luptă al Forțelor Terestre din localitatea Cincu. Acești militari când se aflau la Cincu au primit vizita președintelui României, Klaus Iohannis care apoi a luat masa la popotă, alături de aceștia. În cadrul vizitei sale la Cincu, Klaus Iohannis a semnat în cartea de onoare a Batalionului și a oferit reprezentanților acestuia cartea sa, “Pas cu pas”, cu autograf, primind placheta Centrului de Instruire pentru luptă al Forțelor Terestre.

“În curând, cei 420 de militari români vor participa la misiunea “Resolute Support” din Afganistan. Am fost impresionat de profesionalismul și curajul lor. După o masă oștășească, la care am mâncat alături de militari, le-am urat succes în Kandahar și să slujească sub drapelul României și al aliaților cu aceeași demnitate de până acum”, a scris șeful statului pe pagina de socializare, după vizita la Cincu.

 

 

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie