Sâmbătă, 5 septembrie, a fost nebunie într-un mall piteştean. Doi elevi ai Colegiului Naţional „Ion C. Brătianu”, Piteşti, în clasa a XII-a, voluntari în ONG-ul condus de Flori Grigoraş (Asociaţia Eco Sim Events), Cosmin-Andrei Neacşu şi Florentina-Bianca Calancea, alături de echipa din spatele lor (Georgiana Butnariu, Tiberiu Stoica, Mihaela Răpeanu, Roxana Ungurenuş şi David Tuturuz) au reuşit să adune la Piteşti unii din cei mai cunoscuţi tineri din mediul YouTube, adunând în incinta mallului peste 2000 de adolescenţi şi preadolescenţi, totul având şi un scop caritabil: strângerea de fonduri pentru tânărul piteştean de 24 de ani, bolnav de cancer limfatic, Eduard Nonu. Cei care au răspuns pozitiv la invitaţia celor doi tineri au fost Vlad Coste, 10Lucruri, Vali Dobrogeanu, Selly, Maxşipunct, Tequila, Laura Muşuroaea şi Noaptea Târziu, tineri veniţi din toate colţurile ţării. Deşi, la acest fan meeting îşi anunţase prezenţa şi Cosmin Mitu de la Romercial, din cauza unor probleme de sănătate apărute, acesta nu a mai putut fi prezent alături de ceilalţi invitaţi. Spectacolul a început la ora 17.00, dar mulţi tineri dornici să prindă un loc în faţă pentru a-şi putea surprinde favoriţii au început să se strângă încă de la ora 15.30. Au venit spectatori şi din alte oraşe cum ar fi Vâlcea, Târgovişte şi chiar Timişoara. Show-ul a început prin prezentarea echipei organizatorice, urmată de introducerea invitaţilor. Organizatorii au ţinut publicul pe jar încă de acum două săptămâni, când au anunţat prezenţa unui invitat surpriză. Identitatea acestuia a fost dezvăluită abia sâmbătă, pe scenă, acesta fiind nimeni altul decât Alex Pîrvu, tânarul de 12 ani din Piteşti, nevăzător şi cu o voce de aur. A existat şi un moment de streetdance susţinut de câţiva membri ai trupei „Street Legacy” , urmat de încă un moment muzical ce l-a avut de data această ca protagonist pe tânărul Adi Istrate. Şi dacă tot au stat lucrurile astfel, nici băieţii de la Noaptea Târziu nu s-au lăsat mai prejos şi au cântat şi ei prima lor melodie originală, „La bunica”. Publicul a fost în extaz, la un moment dat paza nemaifăcând faţă valurilor de tineri care doreau să fie mai aproape de favoriţii lor. Aceştia aruncat pe scenă caieţele şi pixuri pentru a primi autografe, unii îţi aruncau telefoanele pentru a face un selfie alături de invitaţi iar alţii aruncau diverse obiecte dedicate unui anumit vlogger. Cât despre latura caritabilă a acestui eveniment: au existat amplasate urne în care oamenii puteau dona pentru tânărul Eduard Nonu. A existat şi o tombolă la finalul căreia au fost mai mulţi câştigători – invitaţii de două persoane la Fit Club, şase vouchere cadou la o cameră de evadare iar trei norocoase au avut ocazia de a-şi petrece întreaga seară alături de video-bloggeri. Suma minimă ce trebuia donată pentru a intra în această tombolă a fost de 15 lei totuşi, unii copii şi părinţi nu au înţeles faptul că acea sumă nu garanta obţinerea unor fotografii sau autografe ci strict intrarea în tombolă. Vlad Coste şi-a adus câteva şepci pentru publicul piteştean, s-au oferit tricouri înscripţionate cu sigla „YouVlog Stars” şi „Împreună pentru Edi!” iar unul din aceste tricouri, semnat de toţi cei prezenţi pe scenă, a fost scos la licitaţie şi vândut pentru suma de 40 de lei. Una peste alta, fan meetingul a fost un succes, având în vedere că a fost primul eveniment organizat în exclusivitate de aceşti tineri, acesta fiind cel mai mare proiect de acest gen din Piteşti. Organizatorii se gândesc să mai facă un eveniment asemănător în oraşul natal dar adaptat pentru cinema – un proiect făcut de tineri pentru tineri iar formatul deja testat în acest weekend să îl ducă şi în alte oraşe precum Constanţa, Bucureşti, Sibiu, Braşov, Suceava etc , oraşe în care deja au fost solicitaţi.