3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Chipul patriarhului Iustin Moisescu, zugrăvit în biserica natală din Muscel

Alte Știri

Lăcaşul de cult care ilustrează chipul patriarhului Iustin Moisescu este situată în centrul satului Albeştii de Muscel, din judeţul Argeş pe versantul stâng al Văii Strigoiului, la circa 640 m altitudine.

La Albeşti a existat o biserică de lemn încă din secolul al XVIII-lea, care fusese construită între 1720 şi 1723. Din cauza unei furtuni, turla i-a fost ruptă şi aruncată pe locul actualei biserici, care a fost ridicată din zid între anii 1877-1889, între ctitori aflându-se Andrei O. Bizon, Ioan Vlăduţă, Andrei Stoica ş.a. Târnosirea a avut loc în anul 1894.

În formă de navă, biserica are două turle, iar temelia este făcută din piatră de Albeşti, provenită din cariera din apropiere. Altarul, semicircular în interior şi poligonal la exterior, are o fereastră mare pe axa bisericii şi o alta mică la proscomidie. Catapeteasma de zid prezintă trei registre cu icoane. Naosul este luminat de câte două ferestre mari, situate pe laturile exterioare, iar turla deschisă, largă, prezintă, la partea superioară, pe fiecare latură a octogonului câte o fereastră îngustă. Între naos şi pronaos, spaţiul larg de acces este dominat de o arcadă semicirculară dublă, sprijinită pe stâlpi laterali. Pronaosul, cu bolta cilindrică, este luminat de câte o fereastră situată pe laturile exterioare şi are deasupra uşii o pisanie. Pe peretele vestic este zugrăvit chipul patriarhului Iustin Moisescu (1910— 1986), Întâistătător (1977-1986), născut în această comună. 

Pridvorul, de formă dreptunghiulară, este compartimentat în trei, camera din dreapta servind drept cancelarie şi bibliotecă. În camera din stânga se află scara de acces la turnul-clopotniţă, turn de formă octogonală, având 8 ferestruici înguste. Pe frontispiciu sunt fixate trei pisanii – una centrală şi două laterale, toate din piatră de Albeşti.

De jur-împrejur, un brâu încinge biserica pe sub streaşină, iar un altul în partea de jos, la mai puţin de 1 m de sol.

Pictura iniţială, în frescă, a fost făcută de Petre Cazan. Ea a fost refăcută, în ulei, de Ion Dogărăscu şi Paraschivescu Belizarie, în anul 1922, şi restaurată între 1977— 1980 de Steluţa şi Vasile Ivănescu, prin grija preotului Valeriu Dragomir.

Primul preot care a slujit la Albeşti a fost Ioan Hristescu, după care au urmat: Ioan Stanciu Jsbăşoiu, Ioan Gh. Savu Isbăşoiu, Nicolae Georgescu, Alexandru Isbăşoiu (între 1927-1972), Constantin I. Popescu (1968-1972), Gheorghe Bărbieru (1972-1976), Valeriu Dragomir (1977-1994) Ionel Ganţă (din 1994), Gheorghe Matei (din 1996) – transferat la o unitate militară din Piteşti şi Gabriel Topor (din 1998).

În zidul din incinta bisericii, se află o cruce de piatră, datând din 1783.

OCR, corectura, foto     TG

 

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie