3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Coborâm la prima, un film inspirat din tragedia de la Colectiv ajunge și în Câmpulung!

Alte Știri

Coborâm la prima, un film inspirat din tragedia de la Colectiv ajunge și în Câmpulung!

Coborâm la prima este o poveste inspirațională despre natura umană și despre comportamentul în situații de criză, dar și despre cum poți să descoperi cu adevărat pe cineva dacă ai timp să-l asculți.

Nevoiți sa petreacă împreună câteva ore pentru că metroul se opreşte între stații, călătorii încep să se descopere, să înlăture prejudecățile pe care le au față de cei cu care, din întâmplare, sunt colegi de călătorie. Povestea filmului devine cu atât mai emoționantă datorită contextului: acțiunea se desfășoară în dimineața următoare incendiului de la Colectiv.

„Este o poveste inspirațională pe care o trăim în fiecare zi. Suntem în metrou așa cum suntem și în lume. Nu este un film despre Colectiv, dar viața nu poate nega evenimentul. Sunt povești paralele din viețile mai multor oameni care se întâlnesc într-o zi cu o semnificație specială pentru unii dintre noi” declară regizorul Tedy Necula.

În completare, producătoarea Anca Vlăsceanu declară: „Fiind un film independent, contează şi timpul, şi resursele, aşa că am fost nevoiţi să construim vagonul de metrou în doar şapte zile, cu o echipă formată din opt oameni. S-a muncit până noaptea foarte târziu, dar suntem bucuroşi că decorul pare foarte, foarte real“.

Coborâm la prima este un film independent, produs şi regizat de Tedy Necula, imaginea fiind semnată de Alexandru Timoşca, iar scenariul îi aparţine Alexandrei Axinte.

Coborâm la prima a fost o provocare rară. Am început acest proiect cu Tedy în urmă cu câțiva ani şi l-am lăsat la dospit, fiind amândoi convinşi că se poate mai mult. Acum doi ani am reluat călătoria şi, după câteva luni intense de lucru, am reuşit să-l aducem unde doream. Nu e uşor să spui o poveste a cărei acțiune se desfăşoară în acelaşi spațiu, în timp real, cu personaje diverse, a căror destine se intersectează pentru prima dată. Însăaici este măiestria în storytelling. Şi tot de aici vine şi bucuria noastră când actorii îți spun că de abia aşteaptă să filmeze cu tine.” spune scenarista Alexandra Axinte.

Tedy Necula a reuşit să adune în distribuția acestui film unii dintre cei mai îndrăgiţi actori români: Constantin Cotimanis, Adrian Păduraru, Teodora Mareş, Victoria Cociaş, Constantin Drăgănescu, Emilian Oprea, Ela Ionescu, Dan Murzea, Tudorel Filimon, Gavril Pătru, Tomas Otto Ghela, Cezar Grumăzescu, Francesca Leonte, Andrei Eftene, Dana Porlogeu, Iulia Dumitru şi Sonia Teodoriu.

Coborâm la prima a câştigat de curând, printre numeroase alte premii, Trofeul IPIFF 2018 și Premiul UPFAR- ARGOA pentru cel mai bun debut în filmul de lung metraj indie de ficțiune.

Tedy Necula este cunoscut încă din copilărie, când a fost protagonistul filmului Noro, al lui Radu GabreaTedy Necula regizat numeroase filme documentare şi este un cunoscut speaker motivaţional.

În paralel cu lansare filmului în pe marile ecrane, din 26 octombrie se pornește la drum  CARAVANA CINEMATOGRAFICĂ Kaufland cu proieția filmului „Coborâm la prima” în 60 de licee din 30 de orașe. Caravana este sprijintă de KauflandDedemanARCADISCapra NoastrăBMW APAN Motors Iași și Asociația Românii Care Se Ajută.

PRODUCȚIA ESTE AȘTEPTATĂ ÎN CINEMATOGRAFE DIN 30 DE ORAȘE DIN ROMÂNIA ȘI MOLDOVA

Brașov, Constanța, București, Cluj-Napoca, Oradea, Salonta, Lugoj, Arad, Timișoara, Iași, Sibiu, Pitești, Călărași, Ploiești, Bacău, Deva, Covasna, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Târgul Mureș, Baia Mare, Sighetul Marmației, Caracal, Slatina, Craiova, Târgul Jiu, Târgoviște, Câmpina, Câmpulung, Bârlad, Brăila, Galați, Chișinău, Ungheni.
Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie