Codul Rutier. Verificați-vă permisul! E obligatoriu. Chiar dacă ați uitat sau nu ați fost atenți la data expirării permisului de conducere, la un filtru rutier, un agent de circulație vă poate aplica o amendă substanțială. O amendă care poate fi de 13 ori mai mare decât valoarea unui document nou.
Codul Rutier prevede la capitolul sancțiuni o serie de prevederi care se referă la șoferii care circulă cu permisele de conducere expirate. Aceste documente oficiale se emit pentru o durată de zece ani. Și pot fi schimbate, fie la termen, fie cu puțin timp înainte de data expirării.
Codul Rutier. Verificați-vă permisul! E obligatoriu
„Constituie contravenții și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice. Cum ar fi conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat”, se arată în Ordonanța de Urgență a Guvernului României 195/2002. Cea care prevede circulația pe drumurile publice din România.
Astfel, șoferii opriţi de Poliţia Rutieră şi care au permisul de conducere expirat, vor primi o amendă cuprinsă între 870 de lei și 1.160 de lei. Dar și trei puncte de penalizare.
Potrivit OG 2/2001, care se referă la aplicarea sancțiunilor contravenționale, plata amenzii într-un interval de 15 zile de la aplicare, se poate face la jumătate din suma scrisă de polițist în procesul verbal de sancționare.
Legislației în vigoare prevede că orice șofer se poate adresa Direcției Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor, eliberarea unui nou permis de conducere.
Taxa pentru reînnoirea permisului de conducere este de 89 de lei. Și se poate achita pe ghișeul.ro sau direct pe drpciv.ro, caz în care nu mai trebuie să faceți dovada plății.
Actele necesare:
– Act de identitate (în original şi copie)
– Fişa deținătorului permisului – care se poate descărca de pe Internet
– Dovada plății contravalorii permisului
– Permisul a cărui preschimbare o soliciți – în original şi copie – dacă solicitarea preschimbării o faci după expirarea valabilității permisului
– Fişa medicală permis auto (eliberată de o unitate autorizată) – din care să rezulte că ești apt pentru a conduce un autovehicul.
Fișele medicale se pot obține de la unitățile medicale specializate care oferă servicii în domeniul solicitat de lege.