,,Țara tuturor pricepuților” titlul dat articolului de către colonelul Florin Şperlea în Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.
Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.
Redăm în totalitate rândurile scrise de colonelul Florin Şperlea în articolul cu titlul menţionat mai sus:
Scriu aceste rânduri sub puternica impresie produsă de accidentul petrecut în culoarul Rucăr-Bran în care au pierit trei militari și alții au fost răniți.
Gândurile mi se îndreaptă spre familiile celor decedați și ale celor răniți, cu nădejdea că, alături de cei apropiați, de camarazi, vor reuși să depășească această dramă. Celor plecați prea devreme la cele veșnice, Dumnezeu să le ofere odihnă binemeritată acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!
Am descoperit, în această nouă împrejurare, ceea ce nu îmi era, vă mărturisesc, cu desăvârșire necunoscut. L-am regăsit pe comentatorul de pe margine, atotștiutor, cu opinii ferme, slab articulate în sărăcia lor ideatică și lingvistică.
Încerc un posibil portret-robot: știe cum se conduce un camion, dar nu are permis nici măcar de motoretă, știe cum arată șoselele României, toate, dar mai cu seamă zona în care s-a produs accidentul, dar îi e dificil să o arate precis pe harta României, cunoaște mecanică, are o bună înțelegere a sistemelor hidraulice de frânare, dar a absolvit arte plastice sau biologie și doar ocazional schimbă becuri în casă; iubește poveștile despre peștera aceea cu siguranțele lumii, aflată undeva în Munții Bucegi – doar la noi, în Carpați, putea fi amplasată! – la care au acces numai câțiva inițiați, deși, în peregrinările lui montane, i se va fi părut că-i zărește intrarea abia mascată, dar nu a avut curaj să meargă mai departe sau l-a împiedicat ferm un câmp electromagnetic bine țintit.
De aceea, concluziile unei comisii de anchetă, deloc așteptate, încă nepronunțate, sunt subiectul unei controverse incipiente, îmbracă forma unei polemici inutile, fiindcă, nu-i așa, „comisia îngroapă adevărul” – adevărul, care va fi acela! –, dar oricum altul decât cel încă nepronunțat de comisie, bine știut, dar „ascuns” cu grijă…
Am văzut, apoi, părerile, deja cunoscute, despre lucrul vechi.
E vechi, domnule, nu-i bun! Am auzit asta și despre avioanele MiG-21 LanceR(unii mai cred și azi că sunt aceleași avioane sovietice din momentul achiziționării lor!), și despre fregate, și despre celebrele C-130 Hercules (avionul acela în care m-am urcat, în drum spre Afganistan, pe plăcuța căruia, la intrare, scria că este produs în 1967, deși aeronava aceea nu mai era, în bună măsură, cea din 1967!).
Mulți vor achiziții noi – și, firește, să nu vă închipuiți că militarii nu le-ar vrea! – căinează armata pentru vechiturile cu care defilează, arătându-se fals solidari cu familiile victimelor accidentelor, atunci când se întâmplă, dar se trezesc mereu vorbind de nevoia distribuirii banilor către sănătate și educație, că la apărare „e prea scump” și oricum „ne apără NATO”, dar „să fim serioși, nu va fi niciun război”, că „nu am mai luptat din ’45”…
Aceiași „deontologi” care se întreabă, mârâind, ce caută, la 1 Decembrie, armata română pe sub Arcul de Triumf, fiindcă încurcă traficul în Capitală, altminteri lejer în fiecare altă zi ivită de la Dumnezeu, nu-i așa?, dar, vezi, tocmai acum „și-au găsit și ăștia să defileze prin oraș”…
Nu în ultimul rând, acelor militari iritați care vor să circule la și de la aplicații cu autocare de cinci stele, noi-nouțe, și să doarmă numai în hoteluri din lanțuri hoteliere consacrate, cu roomservice și spa asigurat, și nu în câmp sau în vreo sală de sport improvizată, cu pesmeți groși drept hrană și poate nici măcar aceia, le spun că și-au greșit cariera și că ar trebui să citească nenumăratele mărturii din anii celor două conflagrații mondiale sau din alte conflicte recente, care vorbesc despre chipul hidos al câmpului de luptă și lipsurile inerente pentru care nu ai cum să fii pregătit din puful aristocrat al tuturor plăcerilor și poftelor satisfăcute.
Iar dacă, totuși, problemele înzestrării armatei apar cu necesitate în prim-plan, ținând prima pagină a ziarelor sau trezind interesul public numai cu prilejul accidentelor, atunci e foarte grav. Pentru că nu se pot mișca proiecte ample de înzestrare a armatei doar pe emoții colective, în lipsa unei gândiri strategice pe termen mediu și lung, cu etape precise de realizare.
