-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Concursul internațional de procese simulate: "Moot Court Europe 2017" se organizează la Câmpulung!

Alte Știri

Proiectul are loc la Câmpulung Muscel între 1 şi 7 iunie 2017. Competiția se adresează elevilor de liceu și este o premieră pentru România.

La eveniment iau parte peste 70 de participanți din șapte țări europene: Bulgaria, Islanda, Olanda, Polonia, România, Rusia si Suedia.

Echipele vor simula pe rând rolul Apărării si al Acuzării, susținându-și cauza în fața unui complet de judecători. Președintele completului va fi Prof. Dr. Jaap de Zwaan, profesor de drept european la Universitatea Erasmus din Rotterdam, fost decan al Facultății de Drept din cadrul universității olandeze şi fost director al Institutului de Relații Internaționale Clingendael de la Haga. Cazul de drept penal internațional disputat la Câmpulung a fost scris în cooperare cu Tribunalul Penal Internațional de la Haga şi a fost pus la dispoziție de Debra Lesser (Directorul Centrului de Resurse Juridice de la New York), care va fi de asemenea prezentă la eveniment. Proiectul promovează educația civică, drepturile omului și justiția pe plan internațional, oferind participanților oportunitatea de a dezbate şi a schimba idei într-un cadru multicultural și de a se familiariza cu noțiunile de bază ale dreptului şi justiției penale internaționale. Valorile democratice ale statului de drept şi dreptul internaţional sunt doar doi dintre pilonii care stau la baza inițiativei. Moot Court Europe 2017 face parte din lanțul de evenimente ce marchează 150 de ani de activitate a Colegiului Pedagogic – instituție înființată prin decretul Regelui Carol I în anul 1867. Monument istoric şi una din bijuteriile arhitecturale românești, școala s-a impus încă  de la înființare drept una dintre cele mai de seamă instituții de învățământ din România. Proiectul se desfăşoară sub auspiciile primăriei Câmpulung Muscel și cu susținerea de specialitate din partea Centrului de Resurse Juridice de la New York.]]>

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie