Conducătorii auto sunt nevoiţi să facă manevre periculoase pe drumul Poienari – Jugur – Mihăeşti! Pe 26 aprilie 2018, consilierul Bogdan Laurenţiu Floroiu s-a adresat primăriei Poienarii de Muscel cu următoarea sesizare, cu siguranţă, cunoscută administraţiei publice locale: „(…) Vă informez că, în urma precipitaţiilor abundente din lunile ianuarie – aprilie 2018, pe Drumul Judeţean 738 (tronsonul rămas neasfaltat Jugur – Drăghici), aflat în administrarea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş, s-a produs o deteriorare considerabilă a platformei carosabile a drumului care îngreunează circulaţia şi pune în pericol viaţa participanţilor la trafic. Conducătorii auto sunt nevoiţi să facă manevre periculoase, pentru a evita craterele sau denivelările. Există porţiuni întregi în care se poate merge numai pe contrasens. Platforma carosabilă a drumului este plină de gropi şi crăpături care distrag atenţia şoferilor. De asemenea, lipsa şanţurilor face ca apa să se scurgă necontrolat, direct pe şosea, cu pericol de prăbuşire a acostamentului şi alunecarea unor porţiuni din partea de rambleu a drumului.”, îi scrie consilierul Floroiu şefului Executivului, căruia îi solicita, la încetarea intemperiilor, să întreprindă „demersuri către instituţiile abilitate privind repararea drumului şi desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului”.
La rândul său primarul Ion Banzea le-a spus tuturor responsabililor din acest județ, depsre acest DJ 738 ori de câte ori a avut ocazia, dar lucrurile par să nu aibă o rezolvare.
Cei în cauză ridică din umeri că nu sunt bani alocați. Primarul Ion Banzea a trimis și o adresă în acest sens Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş, de la care vin veşti proaste legate de „starea tehnică a drumului judeţean DJ 738 Poienari – Jugur – Mihăeşti, pe sectorul pietruit cuprins între km 10+200 – 13+600.” „Vă comunicăm faptul că, până în prezent – până la 11 mai 2018, data răspunsului Regiei de Drumuri -, nu au fost alocate fonduri pentru acest drum”, transmit primăriei Poienarii de Muscel directorul general Alina Nicolau şi directorul de Infrastructură Rutieră, Irinel Iriciuc.
Aceeaşi solicitare a fost înaintată de Executivul comunei şi Consiliului Judeţean Argeş, care, la rândul său, a solicitat, la data de 29 mai 2018, Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş „soluţionarea în regim de urgenţă a problemelor semnalate”. „Având în vedere adresa primăriei Poienarii de Muscel (n.r. datată 2 mai 2018), referitoare la degradarea tronsonului pietruit, cu o lungime de 3 kilometri, pe DJ 738, Poienari – Jugur – Drăghici, din cauza ploilor şi alunecărilor de teren, vă rugăm să dispuneţi de urgenţă măsurile care se impun în vederea remedierii problemelor semnalate şi să ne comunicaţi în timp util modalitatea de rezolvare”, cere Consiliul Judeţean Regiei de Drumuri, căreia, prin contractul de administrare din 1 noiembrie 2010, i s-au încredinţat „administrarea, întreţinerea, repararea şi amenajarea întregii reţele judeţene de drumuri”.
Iar sarcina dispusă Regiei a rămas deocamdată… ca-n tren, căci, în afară de informarea primită de la Consiliul Judeţean, la sfârşitul lunii mai, referitoare la „rugămintea” imperativă a CJ către Regie, primarul Ion Banzea n-are altceva ce să le comunice oamenilor.