3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Conduceau fără drept mopede neînmatriculate!

Alte Știri

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 195 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 60.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 20 de permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

În ziua de 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 48 de ani, din comuna Stâlpeni, care conducea un moped pe raza localităţii de domiciliu, fără a poseda permis de conducere.

Totodată, din verificări, poliţiştii au stabilit că mopedul nu era înmatriculat sau înregistrat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 şi 336 din Codul Penal.

În ziua de 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Golești au depistat un bărbat de 29 de ani, din comuna Schitu Golești, care conducea un moped pe DN 73, pe raza localităţii de domiciliu, fără a poseda permis de conducere.

Totodată, din verificări, poliţiştii au stabilit că mopedul nu era înmatriculat sau înregistrat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 şi 336 din Codul Penal.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie