Conduceau sub influența băuturilor alcoolice!
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 142 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 44.214 lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 9 permise de conducere şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat pe Z.M., de 39 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Calea Craiovei, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Persoanei în cauză i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea strabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti l-au depistat pe M.M., de 55 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe bulevardul Republicii din municipiul Piteşti, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Bărbatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Ştefăneşti l-au depstat pe C.I., de 59 de ani, din comuna Buzoeşti, judeţul Argeş, care conducea un autoturism pe raza oraşului Ştefăneşti, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Bărbatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
]]>