4.1 C
Campulung Muscel
joi, 14 noiembrie, 2024

Consilierii județeni ai PNL Argeș au proiecte dure legate de drumurile județene

Alte Știri

Declasificarea unor drumuri județene care nu reprezintă utilitate publică de interes este unul dintre proiectele propuse, în mandatul 2024-2028, de cei opt consilieri județeni ai PNL Argeș. Vorbim aici de aleșii locali Tică Manuel (lider de grup), Baciu Anca Alina, Bărbulescu Roxana Elena, Crețu Constantin Cristinel, Ghineț Cristina, Iagăr Elena, Ilie Ion, Niță Nicolae.

CITEȘTE ȘI. Echipa PNL Argeș pentru Camera Deputaților și Senat vine cu un plan clar pentru dezvoltarea județului

În momentul de față, în administrarea Consiliului Județean Argeș, sunt circa 1000 kilometri de drumuri județene. Și, mai puțin de jumătate, asfaltate la standardele impuse de lege. Potrivit consilierului județean, Tică Manuel, multe dintre acestea nu vor putea fi transformate din drumuri cu țărână în șosele asfaltate. Adică, atâta timp cât se află în subordinea CJ Argeș. Pe de o parte, unele nu îndeplinesc condițiile de a fi drumuri județene. Spunem asta pentru că duc în cătune depopulate. Iar pe de altă parte, nu există posibilitatea amenajării lor nici măcar la stadiul de pietruire.

Cine va fi noul președinte al României?

View Results

Loading ... Loading ...

Liderul consilierilor județeni, Tică Manuel, consideră că trecerea la UAT-uri este o soluție deoarece anumite primării dispun de bani sau pot accesa fonduri în acest sens.

CITEȘTE ȘI. PNL Argeș are viceprimar în comuna Călinești!

„Ne vom axa puternic pe proiecte care vizează infrastructura în județul Argeș, am o propunere de proiect pe care o susțin și care vizează declasificarea unor drumuri județene. Mă angajez să fac un lucru foarte greu, dar nu irealizabil.

Consilierii județeni ai PNL Argeș au proiecte dure legate de drumurile județene

Voi merge, împreună cu o echipă de colegi, pe toate drumurile județene din Argeș pentru a vedea starea fiecărui drum în parte. Consider că trebuie declasificate și trecute în proprietatea UAT-urilor. Iar soluții de finanțare există iar primarii sunt de acord să le preia în administrarea locală.

CITEȘTE ȘI. Cei opt consilieri județeni ai PNL Argeș au depus jurământul pentru mandatul 2024-2028, în calitate de membri ai Consiliului Județean Argeș

Am avut situații concrete în mandatul trecut: am transmis drumuri județene în administrarea UAT-urilor. Vă dau exemplu, comuna Căteasca care a avut 2 proiecte pe care noi le-am aprobat. Primarul avea bani și voia să îl repare. Trebuie să vedem care sunt de utilitate publică necesară. Acesta este un proiect la care nu voi renunța, îl voi pune pe ordinea zi, după ce vom face analizele în teritoriu.”, a declarat consilierul județean, Tică Manuel.

CITEȘTE ȘI. Lidera liberalilor argeșeni, Alina Gorghiu tur de forță prin județul Argeș

Echipa liberală din CJ Argeș este alcătuită din profesioniști din domenii diverse: învățământ, inginerie, avocatură, administrație sau mediu privat și are, pentru următorii patru ani, o strategie de dezvoltare a județului. Oameni cu experiență în administrația județeană sau, dimpotrivă, aflați la primul mandat, scopul echipei liberale este să aducă soluții concrete, durabile, care să răspundă cât mai bine nevoilor fiecărui argeșean.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

REVOLTĂ. Consilierii PNL din Poiana Lacului nu au intrat la ședința Consiliului Local

REVOLTĂ. Consilierii PNL din Poiana Lacului nu au intrat la ședința Consiliului Local. Motivul-lipsa proiectelor pentru cetățeni de pe ordinea...

Alte știri din aceeași categorie