Oficialităţile locale care i-au primit pe dansatorii de peste hotare au fost în minus cu foarte mulţi consilieri locali care şi-au făcut un obicei să chiulească de la Sărbătorile Argeşului şi Muscelului. Unii după principiu că este un eveniment organizat de PSD, alţii de Consiliu Judeţean Argeş şi după părerea lor această instituţie trebuie stârpită de la nivelul judeţului, alţii care nu doresc să îl susţină pe actualul viceprimar cu atribuţii de primar, Liviu Ţâroiu, alţii care mereu sunt plecaţi în concediu de odihnă şi lista este lungă… Cert este că noi câmpulungenii suntem atipici prin comportament şi trebuie să ieşim în evidenţă prin fel de fel de orgolii. Ce vină au câmpulungenii în acest context, că autorităţile locale nu vor să promoveze un eveniment care a adus sute de turişti la Câmpulung? Mai ales că aceştia sunt de peste hotare şi dacă le place zona se pot întoarce oricând? De ce sunteţi trimişi de câmpulungeni să le reprezentaţi interesele în Consiliu Local, dragi aleşi locali, dacă vouă nu vă pasă de oraşul în care voi trăiţi zi de zi? Redactorii Ziarului din Muscel consideră că a venit vremea să vă treziţi la realitate! Dacă nu, câmpulungenii să se trezească la realitate şi să se gândească de două ori, înainte de a pune ştampila pe buletinul de vot, pentru că în prezent avem cel mai slab Consiliu Local pe care acest oraş nu l-a avut vreodată!