Constantin Nicolescu a fost condus pe ultimul drum de mii de oameni! Acesta ne-a părăsit în ropote de aplauze!
Astăzi, a fost condus pe ultimul drum, Constantin Nicolescu. Cel care a fost președintele Consiliului Județean Argeș, mult timp. Constantin Nicolescu a mai fost și senator dar și prefect al Argeșului.
Acesta își va dormi somnul de veci în comuna Stâlpeni, sat Rădești, acolo unde se retrăsese în ultimii ani.
Catafalcul cu trupul neînsuflețit a fost depus în Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din satul Rădești. O biserică de suflet a fostului președinte Nicolescu. Lăcașul sfânt în care domnia sa și distinsa soție, Viorica, au pășit în viața de cuplu.
Aici la Biserica Sfântul Gheorghe, cei doi soți au spus ”DA” în fața lui Dumnezeu, iar aici Constantin Nicolescu venea des să-și reîncarce bateriile.
De jur împrejurul bisericii au fost depuse coroane de flori, peste 200, coroane pe care fiecare a transmis un ultim omagiu.
Constantin Nicolescu a fost condus pe ultimul drum de mii de oameni! Acesta ne-a părăsit în ropote de aplauze!
În memoria omului care pe unii i-a ghidat în politică, pe alții i-a învățat administrație. Pe toți i-a învățat ce e omenia, bunul simț, iubirea față de semeni. Nu în ultimul rând prețuirea pentru soție, copii și nepoți.
Astăzi, la biserica unde a fost depus Constantin Nicolescu, au venit oameni care l-au admirat. Politicieni, oameni de afaceri, oameni de rând, oameni care au lucrat de-a lungul carierei cu OMUL Constantin Nicolescu. A fost prezent și deputatul Simona Bucura-Oprescu care nu a putut din păcate foarte mult deoarece a trebuit să fie prezentă la Parlament pentru învestirea noului Guvern.
Ion Mînzînă și primarii PSD, au purtat eșarfa tricoloră
În semn de deosebit respect și prețuire, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă și primarii PSD, au purtat eșarfa tricoloră.
Spre rușinea lor, ceilalți primari din județ, de altă culoare politică, au uitat că în asemenea momente politicul nu trebuie să fie prioritar! Au ales să nu fie prezenți. Un singur primar PNL, i-a adus un ultim omagiu.
De asemenea au fost prezenți cei doi vicepreședinți, Marius Nicolaescu și Adrian Bughiu și administratorul județului Cristian Puiu.
Au mai venit și foștii primari care au lucrat cu președintele Nicolescu. Dar și prietenul său, Nicolae Văcăroiu.
Au ținut să îi aducă un omagiu și fostele colege de partid, fostul premier Viorica Dăncilă, acum președinte NOI (Națiune Oameni Împreună), și fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu.
La slujba de înmormântare au fost prezenți foarte mulți preoți, oameni care l-au respectat și iubit pe Constantin Nicolescu.
Ultimul drum, cel spre cavou, Constantin Nicolescu l-a făcut în ropote de aplauze ale celor prezenți la înmormântare.
În toată suferința și durerea celor prezenți la slujba de înmormântare, atracția zilei a fost un elicopter care și-a făcut prezența în zonă. A venit de la București, special pentru înmormântare, George Copos cel care a deținut Ana Imep în Argeș. Acesta a fost preluat de la stadionul din Rădești, unde l-a lăsat elicopterul de către patronul de la Ramada, Virgil Dumitru.
Dumnezeu să vă odihnească în pace domnule președinte!
Citește și: Se dau banii înapoi pe asigurări! Cine poate primi sumele integrale
Citește și: Cum a devenit Radu Andrei Tudor jurnalist și cum l-a ajutat Draga Olteanu Matei în carieră