Cu cât au fost amendați turiștii care au mers cu mașinile la cabana lovită de avalanșă, deși drumul era închis. O avalanșă de zăpadă a lovit, cu forță hotelul Capra, la peste 1.500 de metri, pe Transfăgărășan, în județul Argeș. Zăpada a spart geamurile și a intrat în camere și în sala de mese. Înăuntru erau 72 de oameni, printre care și 13 copii.
Nimeni nu a fost rănit, dar hotelul a suferit pagube serioase. Și mașinile din parcare au fost zdrobite de forța căderii de zăpadă. Autoritățile spun că turiștii nu aveau ce să caute în această perioadă la cabană, pentru că drumul este închis circulației pe perioada iernii tocmai din cauza riscului de avalanșă.
Cu cât au fost amendați turiștii de la Cabana Capra
Avalanșa s-a produs pe vâlceaua care coboară dinspre Cota 2000 a masivului Făgăraș și a fost provocată, spun salvamontiștii, de ninsorile abundente, cu viscol puternic.
Turiștii s-au trezit cu tonele de zăpadă năvălind peste ei. În camere și în sala de mese totul pare zdrobit de forța avalanșei și este un miracol că nimeni nu a fost rănit. Afară, mașinile din parcare au fost aruncate una peste alta.
Riscul de avalanșă în zonă a fost ridicat de la 4 la 5. Acum o anchetă este în plină desfășurare.
Responsabilii spun că turiştii nu aveau ce să caute acolo în această perioadă a anului. Drumul până la cabană, de la kilometrul 104 la kilometrul 106 este închis pe Transfăgărășan încă din octombrie, tocmai din această cauză: riscul unor avalanșe mortale.
Cei care au venit cu mașina la cabană au fost amendați cu 1.160 de lei și au rămas fără permis pentru următoarele 60 de zile.
Un noroc incredibil a făcut ca nimeni să nu fie nici măcar rănit. Dar, spun salvamontiștii, data viitoare s-ar putea să nu mai fie la fel. Continuarea o găsiți AICI.