4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Cu ce probleme se confruntă oamenii de afaceri câmpulungeni?

Alte Știri

Cu ce probleme se confruntă oamenii de afaceri câmpulungeni? Cu ușile închise pentru reprezentanții mass-mediei locale, oamenii de afaceri din Câmpulung au participat trei ore la discuții într-un restaurant din orașul de la poalele Mateiașului, cu un senator liberal.

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu, preşedinte al Comisiei economice, industrii, servicii din Senat, a participat sâmbătă, 26 mai 2018, la Câmpulung, la o întâlnire cu oamenii de afaceri şi primari din zona Muscel.

„Forţa de muncă şi fiscalitatea sunt cele două mari probleme cu care se confruntă antreprenorii”, a declarat acesta, prezentând şi o situaţie recentă a rezultatelor macroeconomice ale actualei guvernări.

„În primele patru luni ale execuţiei bugetare pe acest an s-a înregistrat cel mai mare deficit din ultimii opt ani, confirmându-se direcţia greşită în care se îndreaptă România”, a punctat acesta, se arată în comunicatul de presă remis redacției noastre.

Discuţiile cu oamenii de afaceri musceleni purtate timp de trei ore de senatorul liberal au abordat teme diverse, de la fiscalitatea defavorabilă firmelor şi necesitatea reglementării modului de acordare a ajutorului social la situaţia accesării fondurilor europene, trecerea la moneda unică europeană, restituirea taxei auto şi implicarea Guvernului în activitatea BNR.

 

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie