OMUL SFINȚESTE LOCUL! Cu eforturi minime, putem opri creșterea costului pentru serviciul de colectare a deșeurilor în județul Argeș.
Acolo unde UAT-urile s-au implicat, se văd rezultatele implementarii noului principiu din OUG 74/2018 – “plăteşti pentru cât arunci”
Stabilirea şi implementarea unui ,,Plan de măsuri” duce la reducerea cantităţii de deşeuri depozitate şi, evident, la atingerea ţintelor impuse Unităţilor Administrativ-Teritoriale privind creşterea gradului de deviere de la depozitare a deşeurilor, printr-o gestionare corectă a acestora.
Astfel, ADI SERVSAL Argeş a oferit sprijin membrilor săi, a găsit soluții specifice și planuri locale care să stabilească modalitatea de gestionare a deşeurilor la nivelul localităţii, a oferit gratuit peste 40.000 de pubele, peste 54.000 de compostoare individuale pentru devierea deşeului biodegradabil în gospodăria proprie şi peste 700.000 de saci pentru separarea la sursă a deşeurilor reciclabile.
În plus, a derulat nenumărate acţiuni de informare a populaţiei, cu sprijinul a peste 100 de voluntari, reprezentanți ai primăriilor, dar și cadre didactice și elevi.
Foarte multe dintre autorităţile locale au înţeles că suportul lor este important şi au participat activ, adoptând planurile locale care au presupus:
- informarea continuă a cetăţenilor;
- schimbarea sistemului de colectare de la platformă în sistem individual (colectare din poartă în poartă);
- devierea deşeurilor biodegradabile (iarbă, deşeuri vegetale, fructe şi legume stricate, cenuşă, deşeuri pământoase) în compostoare individuale, în gospodăria proprie;
- utilizarea sacilor pentru deşeuri reciclabile, saci puşi la dispoziţie de către ADI SERVSAL, operator de salubritate sau primărie.
O analiză comparativă a rezultatelor din ultimele patru luni relevă faptul că lucrurile se pot schimba atunci când există implicare, responsabilitate și continuitate în acțiunile propuse.
Astăzi vă prezentăm TOP 3 localităţi care au demonstrat că ,,se poate”.
- Cele mai reprezentative rezultate obţinute în primele 4 luni ale anului 2019, raportate la perioada similară din 2018, sunt în comuna Lereşti, care a înregistrat o scădere, în medie, a cantităţii de deşeuri reziduale colectate lunar de 59 tone şi o creştere de 15,60 tone la cantitatea de deşeuri reciclabile colectate separat.
- Comuna Schitu Goleşti a înregistrat o scădere, în medie, a cantităţii de deşeuri reziduale colectate de 40,19 tone şi o creştere de 9,42 tone la cantitatea de deşeuri reciclabile colectate separat.
- Comuna Mărăcineni a înregistrat o scădere a cantităţii de deşeuri reziduale colectate de 16,82 tone şi o creştere lunară de 3,02 tone la cantitatea de deşeuri reciclabile colectate separat.
În lunile următoare, ca urmare a indicatorilor privind reciclarea, reutilizarea și valorificarea deșeurilor, nu vor mai fi ridicate pubelele dacă deșeurile nu sunt sortate, iar operatorii vor fi amendați de către UAT-uri dacă nu respectă graficele de colectare și amestecă deșeurile selectate de către beneficiarii serviciului.