Mâine, 11 septembrie la Câmpulung are loc prima etapă a Cupei României la Bob pe rotile. A doua etapă a concursului se va desfăşura, în perioada 16-17 septembrie, la Bucureşti. În luna septembrie, la Câmpulung Muscel, în judeţul Argeş, vor avea loc etapele finale din Cupa României, Cupa Federaţiei, dar şi campionatele naţionale de starturi pe pista de sanie-starturi din baza sportivă a CS “Muscel”. La aceste competiţii vor participa sportivi din toată ţara, unii dintre ei întorcându-se recent de la pregătire din Germania. Bobul românesc este iarăşi în atenţia tuturor. România, mai exact staţiunea Mamaia, a câştigat organizarea ediţiei 2016 a Campionatului Mondial de Bob pe rotile, pe 50 m. Proiectul depus de către Federaţia Română de Sanie – Bob şi Asociaţia Litoral – Delta Dunării a obţinut cele mai multe voturi în cadrul Congresului anual al Federaţiei Internaţionale de Bob şi Sanie, desfăşurat marţi, 2 iunie 2015, la Ghent. România a totalizat 24 de voturi, şi a devansat Germania, care a obţinut doar 15. Competiţia va avea loc în luna septembrie şi se va desfăşura sub patronajul Prinţului Albert de Monaco.