4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Cutremur în vârful Protoieriei din Muscel

Alte Știri

Şefului Protoieriei din Muscel, protopopului Jenică Matei i s-a tot tras atenţia de ceva vreme că trebuie să cedeze locul. Cum tot au apărut schimbări pe plan politic, protopopul Jenică Matei a încercat să mai tragă sforile atât pentru el cât şi pentru familia sa, unele planuri chiar soluţionându-le cu succes. Iată că a trecut şi campania pentru alegerile prezidenţiale şi lucrurile, se pare că se schimbă în dezavantajul protopopului Jenică Matei acesta obişnuindu-se cu ideea, dar şi cu faptul că ginerele lui, Andrei Vitan nu îi poate lua locul. În cărţi pentru funcţia de protopop al Muscelului este preotul din Mărcuş, Daniel Oprescu un apropiat al călugărului Caliopie.

De ce este Caliopie în spatele lui Oprescu?

Călugărul Caliopie, mâna dreaptă a ÎPS Calinic, l-a obligat pe preotul de la Mărcuş, Daniel Oprescu să cedeze pe numele Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului un apartament din Bucureşti, donat parohiei de către o familie de enoriaşi. La vremea aceea preotul Daniel Oprescu se afla la început de carieră şi avea nevoie de „proptele” la vârful conducerii bisericii argeşene, acesta şi-a dat „binecuvântarea” ca apartamentul din Bucureşti, donat bisericii Mărcuş, să fie trecut pe numele Arhiepiscopiei. Şi…cum dar din dar se face Raiul, pentru gestul său, preotul paroh Daniel Oprescu a primit din partea ÎPS Calinic rangul de iconom stavrofor (o distincţie bisericească acordată doar preoţilor cu o activitate pastorală excepţională!!!). Nu era, însă, cazul lui Daniel Oprescu, care era preot de câţiva ani.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie