De la 1.000 de euro până la 3.000 la hectar pentru cultivatorii de usturoi. Vă informăm că în Monitorul Oficial nr. 382/15.05.2019, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 286/2019 privind modificarea și completarea art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi“, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia.
Astfel, valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor va crește de la 1000 euro/ha la 3000 euro/ha (13.950 lei/ha), fără a depăși valoarea maximă de 15.000 euro/trei exerciții financiare/beneficiar, prevăzută la art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
Creșterea valorii sprijinului financiar prevăzută de acest act normativ se încadrează în bugetul maxim aprobat schemei de ajutor de minimis și nu atrage cheltuieli bugetare suplimentare.
În situația în care după finalizarea înscrierii în program se constată depășirea bugetului alocat schemei, cuantumul sprijinului financiar se reduce proporțional.
Situația cu privire la programul de sustinerea a productiei de usturoi în județul Argeș la data de 16.05.2019:
TOTAL beneficiari doritori 2019 | Înscrisi în Program 2019 | Din care au plantat | Suprafata plantata (ha) | Livreaza în piață în prezent |
9 | 9 | 9 | 9.72 | 0 |