Decizie de ultimă oră. Ce se întâmplă cu Mausoleul de la Mateiaș. 10 octombrie 2023. Este data la care s-a încheiat definitiv procesul autorităţilor de la Valea Mare Pravăţ cu cele de la Câmpulung. Cele care, în 2018, în mandatul primarului Liviu Ţâroiu, şi-au trecut în
patrimoniu terenurile de la Mausoleul Mateiaş.
Victoria de la Tribunalul Argeş, la rejudecarea speţei, s-a repetat la Curtea de Apel Piteşti
pentru vecinii municipiului, care, timp de cinci ani, au luptat în instanţă pentru anularea unei hotărâri controversate a Consiliului Local Câmpulung. Marţi, 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondate, recursurile Consiliului Local Câmpulung și Muzeului Municipal Câmpulung, perdanţii fiind obligaţi la cheltuieli de judecată de câte 1.500 de lei în favoarea Primăriei Valea Mare Pravăţ.
Decizie de ultimă oră. Ce se întâmplă cu Mausoleul de la Mateiaș
Unitatea Administrativ-Teritorială, cum a figurat în proces. Hotărârea pronunţată, în această
săptămână, de Curtea de Apel Piteşti este definitivă. Vă amintim că, pe lângă cele două administraţii locale vecine, Câmpulung și Valea Mare Pravăţ, care s-au confruntat, din toamna anului 2018, până în toamna anului 2023, în faţa magistraţilor pentru pământurile de sub și de lângă Mausoleul Mateiaș, litigiul a antrenat și familia omului de afaceri din zonă, interesat să obţină parcarea sau terasa de paradă, cum figurează în actele
Muzeului Municipal Câmpulung, administratorul complexului monumental.
Procesul – unul dintre cele dificile moştenite de la administraţia PSD condusă de Liviu Ţâroiu – a avut un parcurs bulversant. Cu cinci ani și şapte luni în urmă, aleșii
votau hotărârea prin care Câmpulungul transfera în domeniul public terenul de sub
mausoleu și coasta vecină. Este vorba despre o suprafaţă de peste 14.000 metri pătraţi, asupra căreia n-au titlu de proprietate nici Câmpulungul, nici Valea Mare Pravăţ.
Interesul acestei familii privea o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi,
care, potrivit susţinerilor membrilor săi, s-ar suprapune terasei de paradă a Mausoleului
Mateiaș. Altfel spus, actuala parcare ar fi aparţinut familiei Solomon, care a deschis
acţiunea pentru recunoaşterea dreptului de proprietate în 2018.