Decizie oficială. Ce se va întâmpla cu toate pensiile sub 1700 de lei. Absolut toți pensionarii din România care beneficiază de o pensie mai mică de 1.700 de lei primesc de la stat încă 250 de lei.
Banii vin din două în două luni. pentru ca beneficiarii să își poată cumpăra alimente de bază. Sau pentru a acoperi costul unor mese calde.
Luna aceasta, pensiile sub 1.700 de lei cresc din nou. Fiindcă pe data de 15 iunie cardurile pentru alimente vor fi alimentate cu o nouă tranșă în valoare de 250 de lei.
Decizie oficială. Ce se va întâmpla cu toate pensiile sub 1700 de lei
Din fericire, vestea nu e bună doar pentru pensionari. Ci și pentru alte categorii sociale vulnerabile de la noi din țară, cum ar fi:
– Copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu. Ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1700 de lei în 2023, se vor încadra pentru tichetele sociale.
– Ajutorul din partea statului poate fi oferit și familiilor cu cel puțin doi copii în întreținere. Cu venituri nete lunare pe membru de familie și mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023.
– Familiile monoparentale, cu venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023.
– Familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Cu modificările și completările ulterioare, vor primi și ele tichete sociale în 2023 .
–Pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale. Și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1700 de lei pentru tranșele din anul 2023.
Prin urmare, și persoanele aflate în situațiile anterior menționate trebuie să-și verifice cardurile sociale în data de 15 iunie.
După care pot merge la cumpărături, ca să-și achiziționeze cele necesare de pus pe masa de zi cu zi. Între timp, Guvernul promite că va continua să deruleze și programul social prin care distribuie pachete cu alimente românilor ce au probleme financiare.
Deci în perioada următoare vor veni noi ajutoare de la stat. Cele care să-i susțină pe români în această perioadă de criză a costului vieții.
Sursa – playtech.ro