La 3 aprilie 2018 se împlinesc 168 de ani de la semnarea actului prin care domnitorul Grigore Alexandru Ghica a promulgat Legiuirea pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi, document care marchează întemeierea Jandarmeriei Române.
În acest context, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş a pregătit o serie de activităţi dedicate comunităţii locale.
Astfel, sâmbătă, 24 martie, începând cu ora 12.00, jandarmii argeşeni, împreună cu reprezentanţi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” vor fi prezenţi în VIVO! Piteşti unde vor prezenta tehnica din dotare cât şi materiale educaţionale.
Duminică, 25 martie, începând cu ora 13.00, jandarmii argeşeni, împreună cu reprezentanţi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” vor fi prezenţi la Jupiter City Shopping Center unde vor prezenta tehnica din dotare, materiale educaţionale, maşini din dotarea jandarmilor argeşeni cât şi exerciţii de disciplinare şi de intervenţie prezentate de jandarmii-conductori şi câinii de serviciu.
Marţi, 27 martie, începând cu ora 11.00 Jandarmeria Argeş (strada Smeurei, nr. 21) îşi „va deschide porţile” pentru a putea interacţiona cu elevii instituţiilor de învăţământ din judeţul Argeş.
Vineri, 30 martie, începând cu ora 11.00, jurnaliştii acreditaţi sunt invitaţi să participe la Cupa Presei la Tir, eveniment organizat în Poligonul Bascov (transportul jurnaliştilor va fi asigurat de către I.J.J. Argeş).
Luni, 02 aprilie, începând cu ora 18.00, Jandarmeria Argeş organizează un spectacol artistic aniversar la Centrul Multifuncţional – Filarmonica Piteşti susţinut de artişti jandarmi sau din familia de jandarmi cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române.
Activităţile se vor încheia marţi, 03 aprilie, ora 11.00, în Piaţa Vasile Milea din mun. Piteşti, când jandarmii argeşeni vor prezenta o serie de exerciţii demonstrative specifice detaşamentului mobil de intervenţie (modul de acţiune al jandarmilor în diferite situaţii tactice), exerciţii de disciplinare şi de intervenţie prezentate de jandarmii-conductori şi câinii de serviciu.
Persoanele prezente la acest eveniment vor putea vedea tehnica de luptă, de intervenţie şi auto specifică detaşamentului mobil şi jandarmeriei montane, personalul specializat stând la dispoziţie pentru a răspunde la întrebări şi pentru a oferi explicaţii în legătură cu cele expuse.
Jandarmii specializaţi în prevenirea şi combaterea faptelor antisociale vor purta discuţii cu cei interesaţi de modalităţile concrete de acţiune în domeniul antiinfracţional, iar cadrele serviciului resurse umane vor oferi detalii referitoare la oferta educaţională a Jandarmeriei Române, respectiv condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a fi admişi în instituţiile de învăţământ.
Toate aceste activităţi vor culmina cu defilarea blocului de paradă pe itinerarul Teatrul „Aşchiuţă” – Piaţa Vasile Milea.