11.9 C
Campulung Muscel
joi, 19 septembrie, 2024

DEZASTRU. Butelia i-a lăsat fără casă și cu o înmormântare fără bani

Alte Știri

O nenorocire a avut loc în comuna Suseni acolo unde un incendiu violent a izbucnit la o locuinţă iar proprietarul şi-a pierdut viaţa în flăcări. Soţia acestuia a reuşit să se salveze dar are şi ea arsuri pe faţă şi la o mână. Casa a fost distrusă complet. Femeia rămasă în viaţă nu mai are un acoperiş deasupra capului, a rămas doar cu hainele de pe ea şi va trebui să îşi înmormânteze şi soţul.  

Incendiul a izbucnit ieri, în jurul orei 10.00, la o casă din comuna Suseni, satul Suseni. Pompierii au mers la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Când au ajuns reprezentanţii ISU Argeş, ardea generalizat flăcările întinzându-se la întreaga casă, pe o suprafaţă de circa 150 metri pătraţi.

Oamenii din curte, le-au spus militarilor să soţul proprietarei a rămas în casa cuprinsă de flăcări. Atunci a fost chemat la Suseni şi echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, în speranţa că omul mai poate fi salvat. Din nefericire, atunci când militarii au reuşit să intre în casă, a fost descoperit cadavrul. Aurel A., în vârstă de 83 de ani era carbonizat.

I-a ars toată agoniseala

Intervenţia pompierilor a fost dificilă. Casa a ars în întregime iar focul s-a extins şi la o anexă situată în apropiere, care a ars pe circa 50 de metri pătraţi. În timpul cercetărilor efectuate la faţa locului reprezentanţii ISU Argeş au precizat că incendiul a fost provocat de scăpări de gaze de la butelie. De altfel, Maria A., aflată în stare de şoc, a povestit că a explodat butelia şi că soţul ei nu a apucat să iasă din bucătăria unde a izbucnit incendiul. Doar ea a reuşit să iasă în curte.

Cei doi locuiau singuri. Maria A., în vârstă de 77 de ani, soţia bărbatului decedat, era rănită. Femeia avea arsuri pe faţă şi la o mână şi a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD. Fiica lor a aflat de incendiu şi a mers într-un suflet acasă la părinţi. Femeia, în vârstă de 58 de ani, a suferit un atac de panică atunci când a văzut casa în flăcări şi a aflat că tatăl ei a murit. A avut nevoie de asistenţă medicală. În preajma sărbătorilor Maria A. a rămas fără munca de-o viaţă, întreaga locuinţă fiind mistuită de foc. De asemenea ea va trebui să îşi conducă soţul pe ultimul drum.

sursa – curierulzilei.ro

Ultimele Știri

Ultimă oră. Accident grav la Mihăești. Se intervine în forță!

Ultimă oră. Accident grav la Mihăești. Se intervine în forță! Acesta s-a produs între două autoturisme și au fost...

Alte știri din aceeași categorie