De la o ţigară nestinsă, aruncată într-un tomberon, au ars două maşini în Câmpulung. Totul s-a petrecut marţi dimineaţa în jurul orei 6.00, în cartierul Vişoi, strada Dumitru Lazea. Câţiva locatari au observat incendiul atunci când flăcările ajunseseră la trei garaje aflate chiar lângă tomberoanele de plastic. Oamenii au realizat ce se întâmplă şi au sunat imediat la 112 şi au cerut ajutorul pompierilor. Două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung au intervenit pentru stingerea incendiului. Pompierii au stabilit imediat că focul a izbucnit la trei tomberoane de plastic şi s-a extins la trei garaje şi două autoturisme.
Au ars în primul garaj 4 anvelope depozitate, în al doilea garaj un autoturism în proporţie de 30-40% şi al treilea garaj a ars cu totul, iar autoturismul din el în proporţie de 70-80%. Conform pompierilor musceleni, sursa probabilă a fost efectul termic, iar împrejurarea a fost fumatul în locuri nepermise.